CHIȘINĂU, 22 feb – Sputnik. Instituția prezidențială anunță că unul dintre autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost accidentat ușor astăzi, în timp ce se afla în misiune.
”Din primele indicii rezultă că accidentul a fost provocat de un șofer care venea pe contrasens, încercând să facă o depășire, și care nu a adaptat viteza la condițiile meteo nefavorabile, cu un carosabil umed și alunecos”, se menționează în comunicatul Președinției.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția efectuează investigații și urmează să comunice public concluziile.
Cortegiul prezidențial a mai fost implicat într-un accident rutier în toamna anului trecut. Acesta a avut loc în apropiere de orașul Strășeni.
În automobilul în care se afla președintele țării, Igor Dodon, împreună cu fiul său mijlociu și cu mama sa, s-a răsturnat după ce a fost lovit de un autocamion care se angajase într-o depășire neregulamentară.