Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Meleșcanu, la Bruxelles, în dezacord cu poziția SUA privind soluția pentru Venezuela

Reconcilierea națională și demararea unor negocieri pentru organizarea unor noi alegeri reprezintă singura soluție la criza din Venezeuala, consideră ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 feb – Sputnik. Singura soluție la criza politică și umanitară din Venezuela este reconcilierea națională, precum și demararea unor negocieri care să permită organizarea de noi alegeri, libere şi corecte, cu participarea tuturor partidelor şi în conformitate cu principiile democratice şi prevederile constituționale, a declarat ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, în cadrul reuniunii informale a Consiliului Afaceri Externe a UE, pe 18 februarie, la Bruxelles, potrivit unui comunicat emis de MAE.

În cadrul reuniunii informale a șefilor diplomațiilor europene au fost abordate subiecte importante precum Ucraina, Siria, Cornul Africii și Venezuela.

SUA pledează pentru un scenariu dur, fără niciun dialog

Recent, ambasadorul Venezuelei la Moscova, Carlos Rafael Faria Tortosa, a declarat că opoziția din Venezuela refuză să poarte orice dialog cu președintele legitim Nicolas Maduro, sub presiunea SUA.

România se opune amplasării armelor nucleare în Europa

Ieri, președintele american, Donald Trump, a îndemnat conducerea forțelor armate venezuelene să treacă de partea opoziției și autoproclamatului președinte al Venezuelei, Juan Guaido. În caz contrar, liderul de la Casa Albă promite că militarii „vor pierde tot ce au”, sugerând că SUA știu “unde aceștia și familiile lor își păstrează banii”.

Anterior, Mexic și Uruguay au propus depășirea crizei politice din Venezuela prin stabilirea unui dialog între toate forțele politice din această țară, poziție susținută și de Federația Rusă.

Președintele parlamentului Venezuelei, Juan Guaido, s-a autoproclamat pe 23 ianuarie șef interimar al statului pe perioada funcționării guvernului provizoriu. SUA și un șir de alte state l-au recunoscut pe Guaido și i-au cerut lui Maduro să nu admită niciun fel de acțiuni violente împotriva opoziției. Maduro a declarat că este singurul președinte constitutional, afirmând că liderul opoziției parlamentare este “o marionetă a SUA”.