BUCUREŞTI, 17 feb – Sputnik. Pentru a merge la grădiniță în Germania, copilul trebuie să aibă între trei și șase ani, dacă este mai mic – va merge la creșă, iar dacă este mai mare – la școală.
Copiii vor fi înscriși la cursuri gratuite sau subvenționate de stat, pentru a se integra cât mai rapid în sistemul educațional german.
Daca aveți un program de muncă mai lung, va trebui să duceți copilul (copiii) la o grădiniță cu program prelungit – cu orar de la ora 5:30 la 20:00.
Pentru a înscrie copilul la grădiniță în Germania, trebuie să-l înregistrați și pe el la primăria din orașul unde locuiți. Costurile pentru grădiniță diferă de la oraș la oraș, însă nu depășesc 650 de euro pentru copii de peste trei ani.
În Germania există două tipuri de grădinițe de stat – cele cu program redus (între orele 07:00 și 13:00, cu program între 08:00 și 12:00 sau 14:00 și 16:00) și cu program prelungit (între orele 05:30 – 20:00) si grădinițele particulare, care sunt destul de greu de găsit pentru că sunt puține.
Copilul trebuie înregistrat la primăria orașului în care locuiți, la departamentul care se ocupă de îngrijirea copiilor, cu un an înainte de a merge la grădiniță.
Există și excepții – în orașele mai mici, unde este relativ ușor să găsești un loc în grădiniță dacă înregistrezi copilul pe lista de așteptare cu câteva luni înainte ca acesta să împlinească trei ani.
În acest caz, un copil înscris la grădiniță in luna iulie, ar putea să meargă la grădiniță în luna septembrie. De regulă, în fiecare oraș sunt mai multe grădinițe cu program redus și cel puțin una cu program prelungit.
Particularitățile grădinițelor cu program redus
Copilul nu beneficiază de mâncare și pauză de somn. Este necesar ca un adult (contra unei plîți suplimentare) să preia copilul după încheierea programului și să se ocupe de acesta până la sosirea părinților.
În Germania, copilul, până la majorat, nu are voie să rămână nesupravegheat.
Particularitățile grădinițelor cu program prelungit
Copilul beneficiază de mâncare și pauză de somn. Însă, există două motive pentru care majoritatea părinților nu optează pentru aceste instituții:
Prețul variază între 250 si 630 de euro, în funcție de veniturile însumate ale părinților (veniturile brute ale acestora).
Înscrierea copilului poate dura până la un an de zile.
Procedura de înregistrare a copilului la grădiniță
Părinții trebui să completeze fișele de înregistrare de la grădiniță, care se obțin prin poștă de la primărie, în momentul în care departamentul care se ocupă de repartizarea copiilor găsește un loc liber într-o grădiniță, sau direct de la grădiniță – la fel prin poștă.
Copilul trebuie să facă un control medical la un medic pediatru. Părinții trebuie să prezinte informația cu privire la vaccinarea copilului.
După completarea fișelor si după vizita la medic, toate actele obținute trebuie depuse la grădiniță in cadrul unei vizite de „cunoaștere a grădiniței”.