Răbufnirea unui cadru didactic legată de condiţiile de muncă, de stres, dar şi de atitudinea părinţilor, precum şi apariţia, în spaţiul public, a discuţiilor dintre părinţi şi dascăli, în scopul denigrării celor din urmă, arată starea jalnică a sistemului de educaţie.
Asta nu înseamnă, însă, că profesorii au întotdeauna dreptate. Sau că nu greşesc. Nu încerc să ascund realitatea, nici să manipulez prin vorbe – mai mult sau mai puţin meşteşugite - situaţia dintr-un sistem bolnav, supus unor experimente fără sfârşit, cum este sistemul de învăţământ.
Desigur, oricine ar spune că nu există un sistem perfect, ci perfectibil. Dar, în condiţiile în care se merge din rău în mai rău, în care siguranţa în şcoli a devenit o „rara avis”, în care dascălii sunt supuşi, constant, unei agresiuni mediatice – în acest sens vă rog să vedeţi numai câte articole despre profesori care nu fac cinste sistemului de educaţie se găsesc pe internet – mai putem visa la perfecţiune?
Sistemul degradează constant, sub privirile oficialilor din Educaţie, depăşiţi de vremuri, care vor să tehnologizeze şcolile, dar uită de toaletele din curte şi care poartă discuţii despre schimbarea datei de începere a noului an şcolar, în timp ce manualele sunt pline cu greşeli.
S-ar zice că am ajuns în situaţia în care nu mai vedem pădurea din pricina copacilor.
Recentul caz al învăţătoarei din judeţul Galaţi, care a scris un mesaj pătimaş pe pagina sa de Facebook, distribuit de mii de internauţi, ar trebui să fie un semnal de alarmă.
Desigur, doamna putea să fie mai puţin temperamentală, dar nimeni nu s-a gândit că sufletul său clocotea şi că nimeni nu o ajuta să depăşească momentele grele.
Pentru că şcolile nu vor decât să nu intre în gura lumii, aşa că asemenea oameni sunt fie marginalizaţi, fie se încearcă să îl determine pe respectivul să nu mai urle.
Care e calitatea resursei umane?
Şi aici se intră în altă problemă. Oare un asemenea dascăl nu este susţinut numai pentru că unitatea de învăţământ nu doreşte să îi fie afectată imaginea?
Aici apare şi o altă întrebare – sunt cadrele didactice unite? Cu siguranţă că nu, iar asta se vede „de pe lună”.
Apoi, mai avem şi cazul resursei umane de calitate îndoielnică, indiferent că vorbim despre calificaţi, necalificaţi, titulari sau suplinitori.
Caracterul nu ţine cont de situaţia contractului de muncă. Sau nu întotdeauna.
Pentru că „săpătoria” este la ordinea zilei în sistemul de educaţie din România. Şi pentru că, de multe ori, unii dascăli, în loc să îşi vadă de treabă, preferă să se erijeze în „radio şanţ”. Urmările se văd – o proastă relaţie cu părinţii, cu alţi colegi, lecţii făcute de mântuială.
Părinţi vs profesori – bătălia finală?
Nici în cealaltă tabără, a părinţilor, nu vom găsi numai fiinţe angelice. Nu. Şi aici sunt, din păcate, destui care, din motive personale, din traume diferite sau fiind, efectiv influențați de… da, de colegi ai profesorului de la clasă – ajung să lovească într-un cadru didactic.
Mulţi decid să pună pe Facebook mesajele purtate cu educatoarea sau cu învăţătoarea copilului. Nu vom şti niciodată cât vedem din discuţie şi cât este manipulare.
Recentul caz al fetiţei cu autism neprimită în sala de grupă în timpul inspecţiei, care a pus pe jar autorităţile Sectorului 1, este elocvent. Şi aceasta pentru că, tot în spaţiul virtual, a apărut un alt mesaj care a dat peste cap ipoteza iniţială care a declanşat tăvălugul.
Şi atunci, întrebarea firească este: cui foloseşte toată această tevatură, cui îi sunt utili aceşti nervi inutili, acest consum enorm de energie psihică?
Nimănui. Ar trebui acuzaţi profesorii pentru orice? Acum depinde ce înţelegem prin „orice” şi ce dovezi avem. Pentru că, doar din bătălia mesajelor pe telefon, singurul care iese în pierdere este copilul, victimă nevinovată a celor două tabere…