BUCUREŞTI, 13 feb – Sputnik, Doina Crainic. Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la Revoluția Islamică din Iran, avocatul iranian Ardavan Amir-Aslani a analizat, într-un interviu pentru Sputnik France, succesele revoluției din 11 februarie 1979. Protestatari liberali, marxiştii, anarhiștii și chiar clericii s-au unit împotriva puterii șahului Iranului pentru a obține mai multă justiție socială.
„Justiţia socială a fost unul dintre deziderate. Dorința de a recâștiga independența Iranului pe scena internațională a fost un altul. Dorința de a-și recâștiga suveranitatea națională a fost un altul. Au existat o serie de revendicări, deseori cerințe legitime, care au fost făcute către regimul imperial și au constituit calea către răsturnarea acelei puteri”, a declarat Ardavan Amir-Aslani.
Ca exemplu al sutelor de mii de imigranți care și-au părăsit țara, expertul iranian a reamintit tulburările majore care au afectat populația Republicii Islamice și, în primul rând, invazia irakiană din septembrie 1980 și un război care a durat opt ani.
„Un război ucigător, în care Iranul s-a aflat singur în fața puterii lui Saddam Hussein, susținut de întreaga planetă, inclusiv de Franța, URSS şi Statele Unite. Întreaga lume îl sprijinea pe Saddam împotriva Iranului. Opt ani de război cumplit, care s-a soldat cu un milion de răniți și cinci sute de mii de morți”, potrivit lui Amir-Aslani.
Încă există o cale prin care poporul iranian să se unească împotriva sancțiunilor internaționale. Sancțiunile se află în centrul crizei economice, financiare și monetare actuale cu care se confruntă populația iraniană și guvernul de la Teheran, criză care are doar o singură soluție, spune Ardavan Amir-Aslani.
„Nu există nicio altă cale de ieșire din criză decât dacă există un acord cu Statele Unite. Că ne place sau nu, aceasta este realitatea astăzi. Statele Unite, prin extrateritorialitatea legilor sale, au reușit să impună legile interne pe plan internațional prin stabilirea unui standard internațional”, a explicat Amir-Aslani.
Totuşi, în ciuda tuturor crizelor la nivel naţional, Iranul continuă să-și afirme influența și să-și exercite puterea militară din Oceanul Indian în Marea Mediterană. O politică prin care nu se oprește să lupte împotriva celui mare inamic, Israelul.
„Nu exclud nici posibilitatea unui conflict militar între Iran, Israel și alte țări din regiune”, a mai spus Ardavan Amir-Aslani în încheierea interviului.