Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Kosovo și-a întrerupt relațiile cu misiunea ONU din provincie

Autoritățile separatiste din provincia Kosovo au anunțat că întrerup orice legătură cu misiunea ONU din regiune.
Sputnik

BUCUREȘTI, 6 feb – Sputnik. Autoritățile autoproclamate ale republicii Kosova au întrerupt orice comunicare cu misiunea ONU (UNMIK) pentru reglementarea situației din provincie, a declarat miercuri premierul kosovar, Ramush Haradinaj.

Războiul comercial al Kosovo împotriva Serbiei: UE cere "încetarea provocărilor"

Haradinaj a venit cu acest anunț după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a menționat într-un raport că cea mai mare problemă în relațiile dintre Belgrad și Priștina sunt tarifele vamale de 100% la mărfurile sârbe, întroduse în luna noiembrie a anului trecut de guvernul kosovar. Potrivit premierului Kosovo, oficialii de la Priștina și-au întrerupt relațiile cu misiunea ONU aflată în regiune, pentru că aceasta ar oferi „informații eronate ONU”.

Nu mai menținem legătura cu ei. Colaboratorii UNMIK își scriu mesajele și le expediază acolo (la ONU n.r.). Cred că ei nu reflectă adevărata stare a lucrurilor. Tensiunile între Kosovo și Serbia au fost provocate de război, au fost provocate daune și durere, lipsește o decizie consfințită printr-un acord de recunoaștere reciprocă. Atât timp cât nu există o recunoaștere va exista și această tensiune, a declarat Haradinaj, fiind citat de postul de radio și televiziune Kosovo.

Misiunea UNMIC a fost înființată în 1999 de către Consiliul de Securitate al ONU pentru susținerea realizării rezoluției 1244 cu privire la reglementarea situației din Kosovo.

Tensiuni între SUA și liderii kosovari

Pe 31 ianuarie, postul de televiziune RTK2 anunțase, cu referință la propriile surse, că ambasadorul Statelor Unite la Priștina, Philip Kosnett, a părăsit demonstrativ întrevederea cu liderii autoproclamatei republici Kosovo.

Tensiuni între SUA și Kosovo: Washingtonul amenință Priștina cu sancțiuni

Motivul unei astfel de acțiuni a fost refuzul premierului kosovar, Ramush Haradinaj,de a renunța la tarifele de 100% pentru mărfurile din Serbia și refuzul de a purta orice dialog cu Belgradul pentru reglementarea situației din regiune, în pofida tuturor insistențelor SUA.

Potrivit sursei citate, discutând aceste subiecte, Kosnett a declarat că “există două variante – anularea tarifelor, așa cum cer SUA, sau introducerea de către americani a sancțiunilor împotriva Kosovo, ceea ce va presupune înrăutățirea relațiilor” dintre Priștina și Washington.

În ultimul timp, autoproclamata republică Kosovo a întreprins un șir de acțiuni provocatoare împotriva Serbiei, în special prin decizia de înființare a unei armate naționale și de introducere a tarifelor de 100% pentru mărfurile din Serbia.