BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik. În viitorul apropiat în Venezuela nu vor avea loc niciun fel de alegeri noi, a declarat liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, într-un interviu oferit RT.
„În Venezuela nu există un deficit al alegerilor”, a subliniat el.
Potrivit lui Maduro, singurele alegeri apropiate vor fi cele parlamentare, care urmează să aibă loc în anul 2020.
“Problema constă în opoziție, nu în alegerile următoare. Am organizat 25 de scrutine în ultimii 20 de ani. În ultimele 18 luni am organizat șase alegeri. Alegerile din 2018 au fost organizate la solicitarea opoziției”, a adăugat el.
În interviul pentru RT, Maduro a mai declarat că utilizează toate mijloacele de informare pentru a chema lumea “să oprească nebunia” liderului american, Donald Trump.
Un șir de state ale Europei au îndemnat Venezuela să organizeze în perioada următoare noi alegeri prezidențiale, în caz contrar îl vor recunoaște pe Juan Guaido în calitate de președinte interimar al țării.
Pe 4 februarie, câteva state europene, inclusiv Marea Britanie și Germania, l-au recunoscut pe Guaido drept președinte al Venezuelei.
Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a pus la îndoială capacitatea Uniunii Europene de a juca un rol de mediator în criza politică din Venezuela.