BUCUREŞTI, 4 feb – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit psihologului Tatiana L.Șișova, copiii care au crescut într-o familie unde nu a existat consens în ceea ce privește problemele educației, devin capricioşi, nestatornici şi nemulţumiţi.
În acest caz, „copilul devine obiect al manipulărilor”, când mama pedepseşte, dar bunică îi ia apărarea copilului, spunând „Vino la mine, drăguțul meu, să te mângâie bunica!”, ba chiar discreditând-o pe mamă în faţa copilului.
„Divergențele dintre părinți constituie unul dintre cei mai puternici factori ce traumatizează psihic copilul – și chiar dacă părinții nu se ceartă în fața lui (sau din cauza lui), ci există divergențe în ceea ce privește cerințele față de el, aceasta este oricum o povară excesivă pentru sistemul nervos al copilului”, atrage atenţia psihologul Tatiana L.Șișova, într-o carte citată de portalul doxologia.ro.