BUCUREȘTI, 3 feb – Sputnik. Franța îl va recunoaște pe președintele Adunării Naționale a Venezuelei, care s-a autoproclamat șef de stat, Juan Guaido, președinte legitim al acestei țării în cazul în care până în această seară (duminică) nu vor fi anunțate noi alegeri, a declarat ministrul pentru Afacerile Europene pe lângă MAE al Franței, Nathalie Loiseau.
“Alegerea lui Maduro a fost o farsă. Dacă până în această seară nu se va angaja să organizeze alegerile prezidențiale, atunci îl vom considera pe domnul Guaida președinte legitim al Venezuelei”, a declarat oficialul francez fiind citat de Figaro.
Președintele parlamentului Venezuelei, Juan Guaido, s-a autoproclamat pe 23 ianuarie șef interimar al statului pe perioada funcționării guvernului provizoriu. SUA și un șir de alte state l-au recunoscut le Guaido și au cerut lui Maduro să nu admită niciun fel de acțiuni violente împotriva opoziției. Maduro a declarat că este singurul președinte constitutional, afirmând că liderul opoziției parlamentare este “o marionetă a SUA”.