Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

A fost sau nu bună de băut apa din Bucureşti – date contradictorii

Compania Apa Nova susţine că apa furnizată a fost şi continuă să fie potabilă, nefiind depăşiri ale nivelului de clor rezidual. în timp ce datele Ministerului Sănătăţii spun că limitele legale au fost depăşite.
Sputnik

BUCUREŞTI, 1 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Epsică Chiru, directorul general adjunct al Apa Nova, a declarat că nivelul de clor rezidual a înregistrat valori de 0,2-0,4 mg pe litru faţă de limitele legale de 0,1-0,5 mg/litru.

Acesta a susţinut că au existat diferenţe „clare între analizele Apa Nova şi cele ale DSP Bucureşti”. Mai mult, acesta a explicat că reprezentanţii Apa Nova şi-au exprimat disponibilitatea de a efecta prelevări comune cu cei de la DSP, în cursul serii de 30 ianuarie. Cu toate acestea, au fost refuzaţi, pe motiv că „nu există personal disponibil”.

„În perioada de referință nu s-au înregistrat depășiri ale indicatorilor (...) apreciem că emiterea comunicatului ar fi în contradicție cu realitatea rezultată din analizele noastre”, a afirmat Chiru.

 Acesta a mai spus că nu știe „modul în care au fost efectuate recoltările și analizele” DSP, informează hotnews.ro. 

Ofiţer de informaţii: scandalul apei- „psihoză indusă de această luptă din interiorul PSD”
Directorul general adjunct al Apa Nova a explicat că situaţia apei potabile a fost şi este sub control, adăugând că „în peste 40 de puncte în sistemul de alimentare cu apă există măsurători online, 24 de ore din 24”.

Dacă, însă, ceva nu ar fi fost în ordine oricare dintre staţiile de pompare unde se face dezinfectarea şi-ar fi oprit funcţionarea, apoi s-ar fi luat măsurile necesare remedierii problemei.

„Timpul de reacție e imediat când se primește o alertă că ceva nu este în ordine. Înainte să se ajungă la limita prevăzută legal se primește o alertă că s-a atins acest prag”, a comentat Epsică Chiru.

Ministerul Sănătăţii, date diferite

Apa Nova a ieşit cu precizări după ce Ministerul Sănătăţii a făcut publice datele primite de la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

În documentul menţionat se precizează că „valorile determinate pentru clorul liber rezidual și clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislația în vigoare: SLD(sub limita de detecție în toate 5 punctele de recoltă pentru clorul rezidual liber (CMA 01-05mg/l) și 1,27 mg/l, 1,37 mg/l, 1,75 mg/l, 2,73 mg/l pentru clorul total”, se arată în documentul prezentat de Ministerul Sănătății.