Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Trei mari lanţuri de supermarketuri, amendate de Consiliul Concurenţei

Trei mari giganţi pe piaţa comercializării produselor alimentare din România au fost amendaţi de Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare totală de peste 87,000 milioane de lei, pentru fixarea preţurilor.
Sputnik

BUCUREŞTI, 31 ian – Sputnik, Doina Crainic. Retailerii Auchan, Cora şi Carrefour şi 4 furnizori ai acestora au fost amendaţi de Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare totală de 87,713 milioane lei (circa 18,8 milioane euro) pentru fixarea preţurilor, potrivit unui comunicat transmis Agerpres

„Aveam acum hipermarketuri de stat, fabrici şi uzine cum le aveam în 1989 dacă...”

„Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei privind fixarea preţurilor între retailerii Auchan, Cora şi Carrefour şi furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigaţiei a fost sancţionată atât încălcarea regulilor naţionale, cât şi a regulilor europene de concurenţă, pentru fixarea preţurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoţiilor desfăşurate de retaileri”, se menţionează în comunicat.

Auchan România a fost sancţionată cu 36,563 milioane lei (7,84 milioane euro), Carrefour România cu 26,995 milioane lei (5,79 milioane euro), România Hypermarche (Cora) cu 12,41 milioane lei (2,66 milioane euro), Quadrant-Amroq Beverages cu 5,984 milioane lei (1,28 milioane euro), Star Foods EM cu 3,931 milioane lei (843.599 euro), Strauss România cu 1,786 milioane lei (383.236 euro) şi Nelson Prod cu 43.113 lei (9.252 euro). Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii.

Infracţiunea constă în faptul că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un preţ fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.