Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Putin a explicat de ce contează pentru Moscova cum va arăta viitorul Parlament al Moldovei

Președintele Igor Dodon s-a întâlnit astăzi cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 ian — Sputnik. Președintele rus, Vladimir Putin a declarat că pentru Moscova contează cum va arăta viitorul Parlament al Republicii Moldova după alegerile care urmează să aibă loc în februarie și de rezultatul cărora va depinde și relațiile dintre state.

”Desigur, pentru Rusia contează cum se va forma Parlamentul în Moldova, având în vedere că Parlamentul formează guvernul țării, iar de acesta va depinde în mare măsură modul în care se vor dezvolta în continuare relațiile ruso-moldovenești”, a declarat Putin în cadrul întrevederii cu președintele Moldovei.

Președintele rus a subliniat în cadrul discuției cu omologul său moldovean că este gata să discute orice chestiune pe care o va aborda. El a amintit că Rusia a luat o decizie suplimentară privind comerțul cu fructe și legume dar și cel din sectorul vitivinicol dintre Moldova și Federația Rusă.

”Vom monitoriza împreună cum decurg lucrurile, vom decide cum vom proceda mai departe”, a subliniat Putin.

Peskov a confirmat că Putin va avea o întrevedere cu Dodon

La rândul său, Dodon a subliniat că instituția prezidențială nu va participa la campania electorală.

Potrivit lui, 65 la sută dintre moldoveni consideră că Rusia este un stat prieten.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se află într-o vizită de două zile la Moscova. În cadrul vizitei de lucru, șeful statului are întrevederi cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, și cu alți oficiali ruși.

Amintim că președintele Dodon a avut deja discuții cu reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu țara noastră, Dmitri Kozak, și cu șeful Gazprom-ului Alexei Miller.