Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Lavrov: SUA sporesc șansele unui război nuclear, așteptăm reacția Europei

Rusia va urmări reacția Europei la demararea în SUA a producției unor noi focoase nucleare, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, reamintind că dezvoltarea unor asemenea arme sporește riscul declanșării unui conflict nuclear.
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 ian – Sputnik. Rusia va urmări modul în care Europa va reacționa la demararea în SUA a producției unei noi focoase nucleare, e vorba de o nouă rundă în cursa înarmărilor, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său irakian, Mohamed Ali Alhakim.

Expert: Câte rachete sunt necesare pentru a șterge SUA de pe fața pământului

“În ceea ce privește anunțata demarare a producției în Statele Unite a unor noi focoase nucleare de putere mică, vă reamintesc că acest subiect a fost inclus în analiza politicii Washingtonului în sfera nucleară publicat de anul trecut. Acolo ne-am exprimat îngrijorarea față de faptul că dezvoltarea unor astfel de muniții de putere mică diminuează pragul de utilizare a armelor nucleare și, desigur, sporește riscul declanșării unui conflict nuclear”, a declarat Lavrov.

Potrivit oficialului rus, Europa voluntar sau involuntar a susținut și a încurajat acțiunile unilaterale ale SUA.

„Mă refer la ieșirea unilaterală a SUA din Tratatul rachetelor anti-balistice, desfășurarea a sistemelor globale de apărare antirachetă ale SUA, inclusive pe continental european, subminarea de către Statele Unite a tratatului INF, care a avut loc, de facto, cu susținerea Alianței Nord-Atlantice”, a mai adăugat ministrul.

“Vom vedea cum Europa va reacționa la noi acțiuni unilaterale ale SUA care subminează stabilitatea strategică. Noi, la rândul nostru, reamintim că am propus în mai multe rânduri administrației de la Washington reluarea dialogului pentru stabilitatea strategică în toate componentele ei, fără nicio excepție. Această propunere rămâne în continuare pe masa de negocieri care, din păcate, nu au fost demarate”, a menționat șeful diplomației ruse.

SUA a demarat producția noilor focoase nucleare cu putere mică W76-2 cu care urmează să fie dotate rachetele balistice de pe submarinele nucleare strategice.