Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Este sau nu fake news informaţia despre apa contaminată din Bucureşti?

Compania ApaNova a ieşit rapid cu precizări, după ce atât pe reţelele sociale, cât şi pe grupurile de WhatsApp a început să circule un mesaj dubios.
Sputnik

BUCUREŞTI, 30 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Un mesaj devenit viral a băgat frica în bucureşteni, care s-au grăbit să achiziţioneze apă potabilă de la cel mai apropiat magazin.

„Apa Nova a informat că, în urma unui incident (nu a menţionat de ce tip, chimic sau biologic) au fost nevoii să folosească cea mai mare cantitate de clor permisă de lege şi m-a sfătuit să nu dăm copiilor apa de la robinet şi să nu gătim cu ea în următoarele 48 de ore! Avertizarea este valabilă pentru tot Bucureştiul aşa că puteţi să îi informaţi şi pe cei apropiaţi şi pe cei mai puţin apropiaţi”, se arată în textul mesajului pe care bucureştenii l-au distribuit masiv.

Care este, însă, realitatea? Pe site-ul companiei de apă nu apare nici o avertizare.

Reprezentanţii companiei au explicat că totul este doar un fake news, un mesaj de panică.

„Apa Nova nu avea cum să transmită aşa ceva pentru că nu este o situaţie reală. Apa a fost tot timpul potabilă, este monitorizată zilnic. Fake news-ul a plecat de la situaţia în care în sectorul 6 se simţea un miros mai pregnant de clor”, a precizat sursa citată potrivit dcnews.ro. 

Reprezentanții Apa Nova ne-au mai transmis că întreaga situație s-a creat după ce râurile Argeș și Dâmbovița au venit cu apă mai murdară, din cauza topirii zăpezii și a ploilor.

Mai mult, aceştia au explicat că în Bucureşti avem o apă de calitate şi că se foloseşte o cantitate mult mai mică de clor decât în alte oraşe europene.