Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Peskov a confirmat că Putin va avea o întrevedere cu Dodon

Întâlnirea celor doi șefi de stat este prevăzută pentru săptămâna viitoare, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. Întâlnirea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu omologul său moldovean, Igor Dodon, este prevăzută pentru săptămâna viitoare, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse.

Potrivit acestuia, tema discuției va fi cooperarea comercial-economică dintre cele două țări.

„Într-adevăr, se fac pregătiri pentru întrevederea cu președintele Dodon săptămâna viitoare. Cunoașteți că are loc o comunicare permanentă, iar multe chestiuni, inclusiv cooperarea comercial-economică, se află permanent pe agenda discuțiilor”, a declarat Peskov, citat de RIA Novosti.

Dodon a declarat luni că speră să se întâlnească săptămâna viitoare cu Putin pentru a discuta agenda bilaterală și problema exportului de mărfurilor moldovenești către Rusia prin tranzitarea teritoriului Ucrainei.

Pe 1 ianuarie, Rusia a anulat pentru o jumătate de an taxele de import la o serie de mărfuri din Moldova.