Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Analist de top - îi dă Vioricăi Dăncilă ”un mare 10” și îl distruge pe Iohannis!

”Mi se pare mai nobil să adopți chiar tu copilul, pe care n-ai avut șansa sau dorința să-l primești de la Dumnezeu, decât să faci asta pentru alții, desigur în urma unui comision corespunzător”
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”S-a aflat marele adevăr despre premierul Viorica Dăncilă - ei bine, fiul său, Victor, aflat pe 10 ianuarie sub cupola Ateneului român, un tânăr cu toate cele de trebuință la el, a fost înfiat, în 1990, de tânăra ingineră Dăncilă, în etate la vremea aceea de 26 de ani”, scrie analistul Bogdan Chirieac, descriind știrea care s-a dorit a fi ”de senzație”, dar… a revoltat România!

România se revoltă: Ciutacu, Ingrid Mocanu, Mircea Badea și alții - reacții radicale >>>

Acest gen de informație încalcă toată legislația în vigoare, consideră Chirieac, referindu-se la  pachetul european de legi privind protecția datelor personale (GDPR) dar și ”legile umanității”. Deontologie curată, comentează ironic Chirieac.

”Poate că tânărul nu știe că nu este fiul natural al părinților săi - acum însă, chiar dacă nu știa, a aflat și au aflat toți din jurul său”, arată analistul fața dificil de acceptat a situației. ”I s-a prezentat, cu fotografii și declarații, și toată familia biologică”, redă Chirieac fapta reprobabilă a autorilor articolului.

Motivul ascuns al articolului ar putea fi legat de anumite nereguli la înfierea din 1990 – ”s-a făcut direct din maternitate” dar ”Cineva a uitat faptul că eventualele fapte penale s-au prescris demult”.

Și textul (neobișnuit) al lui Bogdan Chirieac continuă, cu o sensibilitate altfel greu de intuit la cinicul analist politic de top: ”A rămas doar gestul, de o noblețe extraordinară, acela că o familie de tineri a înfiat un copil”.

Și, spune analistul, aşa cum l-a văzut prima dată în spațiul public pe fiul familiei Dăncilă, ”au avut mare grijă de el, de creșterea și educația lui – mândrie pentru părinți, și el se mândrește cu părinții săi”.

Iar acum urmează lovitura, în care acest dur al comentariului politic dă măsura ascuțimii ”penei” sale:

”Gestul tinerei Dăncilă de acum 29 de ani se petrecea într-un moment în care alți profesori, între timp ajunși șefi de stat, nu adoptau copii, dar intermediau cu succes adopții internaționale”, scrie Chirieac.

Și adaugă o completare pentru cunoscători: ”Nu spun că și copiii adoptați în Canada nu au avut o soarta mult mai bună decât cea hărăzită în România”. Desigur, cu referire la bunica acelor copii care l-a acuzat ulterior, în fel și chip, pe Iohannis, cel care participase la ”adopția” făcută pe bani mulți. (a se vede arhiva ”Justițiarul”, textele lui Marius Albin Marinescu și Daniel Tomozei Dimian)

”Totuși, mi se pare mai nobil să adopți chiar tu copilul, pe care n-ai avut șansa sau dorința să-l primești de la Dumnezeu, decât să faci asta pentru alții, desigur în urma unui comision corespunzător”, taie adânc Chirieac.

Iar concluzia analistului este că ”Omul Viorica Dăncilă are, în acest moment, un mare 10 pentru profilul său moral”.

”Nu poate salva lumea cel care nu poate salva un singur om”, parafrazează superb Bogdan Chirieac. ”Omul Dăncilă are documente, atestate chiar de adversarii politici, că a salvat cel puțin un om”, încheie fondatorul DC News frumosul și mai puțin obișnuitul (pentru el) articol