Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Final de meci, dramatic, pentru Simona Halep la Australian Open

Este cel mai aşteptat meci al începutului de an, iar duelul este primul programat pe Rod Laver Arena – foarte probabil, Halep va pierde şefia WTA.
Sputnik

BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Cele două sportive s-au întâlnit astăzi, în optimile de la Australian Open.

Simona Halep a pierdut în fața Serenei Wiliams la Australian Open, după un meci extrem de disputat și extrem de echilibrat.

Serena Williams a câştigat primul set cu scorul de 6-1.

Serena Wiliams a întârziat startul meciului, arbitrul de scaun a avertizat-o de la bun început. Simona a intrat perfect în meci, cu un break la zero. Fostul lider mondial a arătat destul de ezitant în primele schimburi şi a încheiat game-ul cu o dublă greşeală.

După break a venit şi re-break. Serena nu s-a împăcat cu startul de meci, a atacat serviciul Simonei Halep şi a restabilit egalitatea.

Simona face două greşeli neforţate la rând cu reverul şi este pentru prima dată în dificultate în acest meci. Serena realizează al doilea break şi se desprinde pentru prima dată în meci, scor 1-3, informează fanatik.ro

Serena are un prim serviciu la 63%, dar este agresivă şi reuşeşte să o pună sub presiune pe Simona. Halep are probleme pe al doilea serviciu, niciun punct realizat din cinci şanse. Williams s-a desprins la 5-1, cu dublu break în faţă

Serena o execută pe Simona Halep în numai 20 de minute în primul set: 6-1. Reprezentanta Statelor Unite a intrat în meci cu patru erori neforţate, dar apoi a făcut ce a vrut pe teren, 10-3 la mingi câştigătoare, şi s-a impus categoric în primul act.

Halep îşi face pentru prima dată serviciul în acest joc şi porneşte cu dreptul şi în setul doi, 1-0. Apar primele schimburi mai lungi, iar românca le-a câştigat pe amândouă.

Serena a egalat situaţia în setul doi, după un prim serviciu devastator, patru mingi câştigate cu această „armă”, scor 1-1.

Williams trece la conducere şi în acest set. Serena profită de greşelile Simonei, apoi este agresivă şi atacă permanent. Break-ul îl realizează cu o lovitură de forehand fără speranţă pentru Halep.

Simona iese la luptă şi restabileşte egalitatea. Românca a câştigat câteva puncte de moral, a devenit mai agresivă şi a pus-o pentru prima dată în difuicultate pe Serena, scor 2-2.

Mai încrezătoare, Halep pune primul serviciu în teren şi face alte patru puncte la rând. Setul doi s-a relansat, 3-2

Simona joacă tot mai bine cu primul serviciu. A urcat la 80% eficienţa primului serviciu, cu 75% puncte câştigate. A trimis şi două puncte direct câştigătoare. Astfel, Halep reuşeşte să se menţină la conducere în setul doi, 4-3.

Halep reuşeşete să îi pună reale probleme Serenei. Românca face o combinaţie serviciu-lovitură câştigătoare şi ajunge a un game de câştigarea setului doi, 5-4. Serena are, însă, serviciul.

Halep câştigă setul II, scor 6-4

Aflată în mare dificultate la un moment dat, românca nu a depus armele şi a ieşit la luptă. Mai agresivă, cu lovituri „curate” şi de mare efect, a reuşit să o întoarcă pe Serena. La 5-4, i-a atac serviciul fără complexe şi a câştigat, 6-4. Avem set decisiv.

Setul decisiv încep cu un game foarte intens. Serviciul doi încă nu-i merge Simonei, dar în schimb este foarte puternic mental şi reuşeşte să iasă învingătoare în cele din urmă. Halep a deschis al treilea set cu 1-0.

Nivelul partidei Simona – Serena a devenit foarte ridicat. Halep a avut două şanse de break pentru a rupe echilibrul la 3-2, a avut puţină şansă şi cu banda fileului, motiv pentru Serena să reacţioază cu un „nu este corect”,  dar reprezentanta Statelor Unite a rezistat asaltului. Publicul savurează din plin spectacolul.

Serena Williams este jucătoarea care realizează break-ul în setul decisiv, la scorul de 3-3, într-o perioadă în care Halep a jucat foarte bine şi nu a făcut multe greşeli. Ea a atacat pe serviciul doi al Simonei, românca a returnat slab la punctul decisiv, iar mingea s-a oprit în fileu.

Simona Halep câştigă un game la zero şi rămâne în meci, 4-5. Returul româncei devine foarte important, în tentativa de a duce setul în prelungiri.

Williams îşi fructifică serviciul. Halep încearcă să revină, însă americanca închide meciul cu scorul de 6-4. Românca nu îşi poate apăra punctele câştigate după finala din 2018.