BUCUREŞTI, 19 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Biblioteca Academiei Române găzduieşte, preţ de câteva zile, o interesantă expoziţie, ce cuprinde imagini adunate de ieromonahul Ignatie Şestakov, vieţuitor al Mănăstirii Sretenski din Moscova.
Această mănăstire aduce în faţa societăţii ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă, martirii ce au suferit în urma prigoanei şi una din aceste activităţi este expoziţia de la Bucureşti, realizată cu sprijinul Ambasadei Rusiei în România.
Prezent astăzi la vernisaj, ieromonahul Ignatie Şestakov a explicat că expoziţia nu este una nouă, fiind aproximativ la cea de-a suta ediţie. Cea mai recentă a fost zilele trecute, la Praga. Cele mai multe expoziţii au fost în Serbia, în Balcani, în China, Noua Zeelandă, dar şi în alte state.
„A devenit evident, cu ocazia acestor expoziţii, că oamenii sunt avizi să afle mai multe detalii despre ţarul Nicolae al II-lea şi despre familia lui. Una dintre denumirile acestei expoziţii este şi „Romanovii, slujirea Imperială”. Am vrut să arătăm, bineînţeles, că familia ţarului Nicolae al II-lea a servit patriei şi bisericii. Astfel, ei nu au fost nişte conducători politici ai unui stat, ai unui imperiu, ci au fost nişte oameni cu o credinţă creştină profund autentică, ce sunt un exemplu, după o sută de ani, şi pentru noi, cei care trăim astăzi”, a explicat ieromonahul Ignatie Şestakov.
Cea de-a doua temă a expoziţiei este cea militară, atât ţarul Nicolae, cât şi ceilalţi membri ai familiei imperiale au fost activi în timpul războiului.
Cea de-a treia temă prezentată este cea a iubirii aproapelui, filantropia manifestată de reprezentanţii familiei imperiale Ţarina Alexandra şi fiicele ei au sprijinit, au ajutat militarii din război, după cum se poate vedea în imaginile expuse.
Este foarte cunoscută acţiunea filantropică a membrilor familiei imperiale, numită „Floare albă”. Această acţiune este foarte populară şi astăzi în Rusia.
Familia ţarului este un exemplu de familie creştină.
„Noi acum înţelegem că în Rusia, acum o sută de ani, nu au executat pur şi simplu, un ţar, ci o familie creştină. Şi astăzi, nu numai în Rusia, cred că şi în România, în general, trăim o criză a familiei, a valorilor familiei. Pentru noi, familia ţarului este un exemplu de viaţă creştină şi sunt şi ocrotitorii noştri cereşti pe care îi rugăm să ne sprijine în viaţa noastră frumoasă de familie ca Dumnezeu să ne ajute pentru rugăciunile lor”, a declarat ieromonahul Ignatie Şestakov.