Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Vicol: „Coldea şi Kovesi au fost regi. The king is dead. Long live the king!”

Reacţia celebrei avocate vine după ce, astăzi, CCR a admis sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, referitoare la protocoalele secrete.
Sputnik
Kovesi face un demers surpriză – și e făcută praf de un cunoscut investigator!

BUCUREŞTI, 16 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Este vorba despre un conflict de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

CCR precizează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate - vor verifica, în cauzele pendinte, „în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile corespunzătoare", după cum notează agerpres.ro

Laura Vicol, reacţie puternică

Cunoscută, deja, pentru felul direct în care îşi prezintă ideile, avocata Laura Vicol nu s-a dezminţit nici de data aceasta. Ea a scris, pe pagina sa de Facebook, o postare scurtă şi concisă în care reuşeşte să contureze, pentru toată lumea, tabloul justiţiei din acest moment.

„Măcelul din justiţie a căpătat dimensiuni planetare. Pe de o parte, mă bucur enorm, întotdeauna am luptat pentru aflarea adevărului indiferent cât au vrut să mă îngenuncheze”, a scris Vicol

Avocata a precizat că, pe de altă parte, se gândeşte cu groază la bieţii judecători care vor trebui să clarifice „vieţile noastre, atâţia ani de abuzuri şi poliţie politică”, fiindcă şi judecătorii sunt oameni, şi ei au familii.

Însă, a mai subliniat sursa citată, în acest moment istoric pe care îl trăim, judecătorii vor fi cei care vor da dreptul la viaţă altora şi vor uita pentru moment de viaţa lor.

„Codea şi Kovesi au fost regi. The king is dead. Long live the king!”, a încheiat Vicol.