Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Merkel regretă respingerea acordului Brexit

Angela Merkel a declarat că regretă respingerea acordului pentru Brexit, menționând că mai există timp pentru negocieri.
Sputnik

BUCUREȘTI, 16 ian – Sputnik. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și-a exprimat regretul în legătură cu respingerea de către parlamentul britanic a acordului cu UE cu privire la Brexit, menționând că Londra trebuie să clarifice situația, iar „timp pentru negocieri mai există”.

Ultima oră, Brexit: 71 de parlamentari britanici au semnat pentru un al 2-lea Referendum

"Regret foarte mult că ieri Camera inferioară a parlamentului britanic a respins acordul cu privire la ieșirea Marii Britanii. Acum, partea britanică, prim-ministrul au anunțat acest lucru și ar trebui să ne spună cum vor merge lucrurile în continuare. Vrem să minimalizăm daunele care vor exista în urma ieșirii Regatului Unit. Iată de ce, desigur, vom continua să depunem eforturile pentru o ieșire organizată, însă suntem pregătiți și de cazul lipsei unui acord de ieșire organizată", a spus Merkel, adăugând că „mai există timp pentru negocieri”.

Ieri, parlamentul britanic a respins Acordul pentru Brexit propus de premierul Theresa May. În favoarea acordului au votat 202 deputați, iar împotrivă s-au pronunțat 432 de legislatori. În acest fel, Londra și-a deschis calea spre un șir de scenarii de evoluție a lucrurilor, inclusiv a unei ieșiri dure din UE sau chiar renunțarea în totalitate la Brexit.