Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Lavrov: Rusia va reacționa la activitatea militară a NATO la frontierele ei

Rusia își dorește restabilirea unor relații normale cu Occidentul, însă va răspunde la acțiunile NATO în apropierea frontierelor Rusiei, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
Sputnik

BUCUREȘTI, 16 ian – Sputnik. Rusia vrea să restabilească relațiile cu SUA și UE, însă va răspunde la acțiunile NATO în apropierea frontierelor rusești, a declarat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

“Suntem interesați în continuare de restabilirea unor relații normale cu Statele Unite și Uniunea Europeană pe principii de egalitate în drepturi și respectarea reciprocă a intereselor. Desigur, vom răspunde cum se cuvine la activitatea sporită a NATO și la apropierea infrastructurii militare a Alianței de frontierele rusești”, a declarat oficialul rus, la Moscova, în cadrul unei conferințe de presă.

Lavrov: americanii nu își respectă întotdeauna promisiunile

Relațiile între Rusia și statele occidentale s-au înrăutățit din cauza situației din Ucraina. Occidentul a acuzat Rusia de imixtiune, introducând sancțiuni. Pe 6 august, Moscova a luat un set de măsuri de răspuns și a introdus anumite restricții pentru mărfurile occidentale, substituind produsele de import cu produse autohtone. Totodată, partea rusă a subliniat în mai multe rânduri că promovarea unei politici a sancțiunilor în raport cu ea este contraproductivă. În lista mărfurilor interzise pentru import au fost incluse produse din carne și lactate, peștele, legumele, fructele și nucile.

În urma introducerii de către Rusia a unui embargo agro-alimentar, statele occidentale au pierdut peste 8,3 miliarde de dolari pe an. Astfel, în lista mărfurilor interzise au ajuns cele din SUA, Uniunea Europeană, Canada, Australia și Norvegia.