Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Pensionarii români, printre cei mai expuşi la sărăcie din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică, procentul pensionarilor din UE expuşi în 2017 riscului de sărăcie este de 14,2 procente – ce ţări se situează pe primele locuri.
Sputnik

BUCUREŞTI, 15 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Din 2013, când acest procent se situa la valoarea de 12,6%, el a continuat să crească.

Dacă ar fi să facem un top al statelor unde se înregistrează cel mai ridicat procent de pensionari expuşi riscului de sărăcie pentru anul trecut, pe primul loc am situa Estonia – 46%, Letonia – 44%, Bulgaria – 32%, Croaţia – 24,5%, Malta – 21,8%, Germania – 17,5% şi România – 16,1%.

În majoritatea statelor membre ale UE, procentul pensionarilor din Uniunea Europeană expuşi în 2017 riscului de sărăcie variază între 10% şi 25%, precizează agerpres.ro

De asemenea, cele mai scăzute procente erau în Franţa – 7%, Slovacia – 8%, Danemarca, Ungaria şi Luxemburg, toate cu 9%.

La nivelul UE, în perioada 2010 - 2017, procentul pensionarelor expuse în 2017 riscului de sărăcie era cu 2-3 puncte procentuale (pp) mai ridicat decât în cazul pensionarilor.

Întâlnim, însă, şi situaţii în care procentul pensionarelor expuse riscului de sărăcie era cu peste zece puncte procentuale mai ridicat decât în cazul pensionarilor. Şi anume, este vorba despre Estonia (19 pp), Lituania (16 pp), Bulgaria şi Letonia (ambele cu 15 pp).

Evident că avem şi situaţia inversă, unde procentul pensionarilor expuşi riscului de sărăcie era mai ridicat decât în cazul pensionarelor. Este cazul statelor:Malta (5 pp), Spania (2 pp), Italia şi Danemarca (ambele cu 1 pp).