Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate combate un fake-news – a dat palpitaţii bolnavilor

Instituţia dezminte informaţiile apărute de câteva zile în spaţiul public potrivit cărora medicamentele compensate s-ar elibera numai în localitatea în care lucrează medicul ce a prescris reţeta.
Sputnik

BUCUREŞTI, 14 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vin cu precizări după ce în presă au apărut informaţii care au pus bolnavii pe jar. Mai exact, se spunea că oamenii nu îşi pot ridica medicamentele compensate şi gratuite prescrise de medic decât din farmaciile existente în localităţile unde îşi desfăşoară activitatea medicul ce a dat reţeta.

Mai mult decât atât, reprezentanţii CNAS spun, citaţi de stiripesurse.ro, că ştiu de această problemă şi că ea există „de când este Casa”.

Reţeta compensată poate fi onorată de la orice farmacie

CNAS precizează că medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise de medici în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pot fi ridicate în prezent, la fel ca si pana acum, de la orice farmacie aflată în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate ca și medicul prescriptor.

„Aceasta înseamnă că rețeta compensată poate fi onorată într-o arie teritorială mult mai largă decât localitatea în care își desfășoară activitatea medicul prescriptor, și anume în întregul județ respectiv, în cazul rețetelor emise de cabinetele medicale/clinicile/spitalele aflate în relații contractuale cu o casă județeană de asigurări de sănătate”, precizează instituţia

 Reprezentabnţii CNAS menţionează că rețetele emise de cabinetele medicale/clinicile/spitalele aflate în relații contractuale cu CAS AOPSNAJ (Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești) pot fi onorate de orice farmacie din țară aflată în contract cu casa respectivă.

Totodată, CNAS informează că, începând cu anul trecut, a început demersuri pentru extinderea posibilităţii de onorare a reţetelor compensate în orice farmacie din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări se află aceasta în relaţii contractuale. Instituţia doreşte să finalizeze aceste demersuri în 2019, numai că acest lucru este dificit din punct de vedere tehnic, în condiţiile în care aceasta presupune modificări semnificative în două sisteme informatice, SIUI şi SIPE.

Materiale tendenţioase în spaţiul public

„În concluzie, CNAS consideră că apariția unor materiale tendențioase pe această temă în spațiul public, care sugerează că posibilitatea onorării rețetelor compensate ar fi fost limitată doar la localitatea în care își desfășoară activitatea medicul prescriptor, apelând în acest scop inclusiv la deformarea declarației unui reprezentant al instituției, este de natură să inducă pacienților neliniști nejustificate referitoare la tratamentele medicamentoase”, precizează biroul de presă al CNAS.

Sursa citată menţionează că instituţia a luat din proprie iniţiativă demersul extinderii posibilităţii de onorare a reţetelor compensate şi va continua să facă toate demersurile necesare pentru a veni în sprijinul asiguraţilor şi pentru a răspunde nevoilor reale legate de asistenţa lor medicală.