Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Andronescu, deranjată că învăţătorii muncesc în after-school pe bani?

Ministrul Educaţiei Naţionale a precizat că programul de after school ar putea fi reglementat prin noua lege a educaţiei, astfel încât părinţii să nu mai plătească taxe.
Sputnik

BUCUREŞTI, 10 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Ecaterina Andronescu vine cu o nouă modificare în planul de reducere a orelor de la clasă.

Mai exact, potrivit declaraţiilor oficialului de la Educaţie, profesorii şi-ar putea compensa orele pierdute la clasă cu cele remediale şi cu orele de after-school.

Profesor: „Vom fi înlocuiţi nu că ar vrea cineva, dar…”

Potrivit ministrului, programul de after-school ar urma să fie susţinut de stat.

"After schoolul încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (...) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (after school - n.r.)", a afirmat Ecaterina Andronescu la Realitatea TV

În opinia sa, este necesară o clarificare legislativă în această privinţă, pentru că "este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei".

Andronescu a precizat că va trebui găsită o soluţie, mai ales că este vorba despre un fenomen de masă care încalcă şi principii de etică. Şi anume, dascălii nu pot face meditaţii cu elevii de la clasele lor.

"Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la after schoolul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie”, a explicat demnitarul.

Se poate ajunge la situaţia de a cădea, vorba românului, din lac în puţ. Pentru că părinţii, în majoritate, dorind ca odrasla lor să aibă tot calificative de Foarte bine, nu vor renunţa la meditaţiile cu învăţătorul lor.

Soluţia care ar fi? Ca acesta să facă ore particulare acasă. Că la face în cursul săptămânii – deşi, după cum se arată situaţia, va fi cam greu sre imposibil – că le va face la final de săptămână, tot le-ar putea realiza.

Şi atunci, ce încurajează doamna ministru? Ascunderea după deget?

Se mai pune o întrebare – povestea cu orele remediale şi cu scăderea numărului de ore de curs, vezi Doamne, în beneficiul elevului, are drept scop constrângerea cadrelor didactice să facă voluntariat în after school?