BUCUREŞTI, 9 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Prima solicitare aflată pe lista de subiecte a Federaţiei SANITAS este cea a raportării sporurilor salariale la nivelul din 2019 pentru toţi angajaţii din cele două sisteme – sănătate şi asistenţă socială.
Scopul este acela de a nu se adânci diferenţele de venituri deja existente între diferitele categorii de salariaţi.
„Considerăm această cerinţă ca fiind nediscutabilă, acceptarea ei de către guvernanţi fiind dovada minimă că actuala putere s-a hotărât să trateze cu responsablitate şi respect angajaţii din Sănătate”, au precizat reprezentanţii Federaţiei SANITAS pe pagina lor de Facebook.
Principalele reglementări apărute în OUG 114/2018
Liderul SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a notat, pe pagina sa de Facebook, la modul cât se poate de clar, principalele reglementări apărute în ordonanţa menţionată, legate de sănătate-asistenţă socială.
Astfel, salariile de bază se majorează cu 25 de procente din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 şi cel din decembrie 2018. Asta înseamnă majorări salariale pentru toate categoriile, în afară de medici şi asistenţi, care au deja salariul aferent anului 2022.
De asemenea, sporurile se plafonează la cel mult nivelul anului 2018, luna decembrie. Adică sporul se va calcula la salariul de bază al anului trecut, pentru toţi bugetarii.
Important şi, totodată, umilitor, este faptul că, potrivit ordonanţei invocate, „munca suplimentară nu se plăteşte”.
„Există un „precum şi” munca prestată în zilele de repaus care sper să nu se refere la sănătate. Aşteptăm precizări de la Ministerul Sănătăţii”, a scris Huşanu. https://www.facebook.com/viorel.husanu/posts/1315819718556661
În perioada 2019-2020, toată lumea va beneficia de vouchere de vacanţă, în valoare de 1450 de lei pe an. Vorbim despre vouchere tipizate.
OUG 114/2018 prevede şi faptul că în următorii doi ani nu se acordă prime, premieri, tichete cadou în schimb se acordă indemnizaţia de hrană… impozitată cu 42,5%.
Posturile nu sunt blocate, dar, atenţie! Unităţile medicale sunt lăsate să decidă asupra necesităţii angajării personalului, cu încadrare în bugetul aprobat.
Huşanu: „Chiar aveam aşteptări”
Liderul SANITAS Bucureşti spune că avea aşteptări de la întâlnirea de ieri a sindicatuluui cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi că îşi doreşte în continuare să reaşeze sporurile astfel încât cei care muncesc din greu sau mai mult să nu aibă, ca în prezent, doar sporul minim.
„Mă aşteptam la reaşezări în grilă şi pentru personalul TESA, biologi, farmacişti, fizioterapeuţi, infirmiere, brancardieri etc. Doream să se gândească cineva şi la medicii angajaţi pe cercetare. Mă aşteptam să beneficiem de toate sporurile la salariul actual şi să nu mai ajungem ca acestea să se calculeze la salarii ipotetice (vechi)”, a punctat Huşanu.
Deocamdată, însă, după cum se poate vedea, Ministerul Sănătăţii nu are soluţii de rezolvare a acestor diferenţe. Federaţia SANITAS, însă, a menţionat că ministrul Sorina Pintea „şi-a arătat disponibilitatea de a găsi soluţii de rectificare a OUG 114/2018, în favoarea angajaţilor din Sănătate”.
Probabil că una din soluţiile găsite de Pintea este aceea de a da mesaje în presă care au ca rezultat dezbinarea personalului medical, spunând că un asistent câştigă 7000 de lei pe lună, dar nu spune că aceşti bani se dau la secţiile cu spor de 75 de procente, din spitalele subordonate autorităţilor locale. În tot acest timp, în spitalele din subordinea MS, toate sporurile sunt la minim.