Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Scenariu îngrijorător: Colapsul integrării europene, tot mai posibil

Odată cu începutul anului 2019 şi cu o UE mai divizată ca niciodată, economiști de top au acordat o atenție tot mai mare monedei unice a blocului UE, care, potrivit acestora, a cauzat mai mult rău decât bine. Sputnik a vorbit cu un expert despre posibilul colaps al integrării europene.
Sputnik

BUCUREŞTI, 5 ian – Sputnik, Doina Crainic.Sputnik a vorbit cu Stavros Mavroudeas, profesor de economie politică la Universitatea din Macedonia. Potrivit acestuia, euro este, în ansamblu, „un proiect problematic”, şi nu o poveste de succes.

Expertul a adăugat că Euro constituie o parte a proiectului de integrare europeană, acesta din urmă fiind „un proiect imperialist”.

„Imperialismul înseamnă, cel puțin în marxism, că o țară sau un bloc de țări exploatează din punct de vedere economic alte țări. Integrarea europeană a fost inaugurată în cel de-al Doilea Război Mondial sub auspiciile SUA, cu scopul de a securiza Europa Occidentală din punct de vedere economic și politic, în faţa amenințării sovietice”, a precizat Stavros Mavroudeas.

Potrivit lui Mavroudeas, proiectul s-a schimbat radical după criza capitalistă din 1973. Până atunci poziţia dominantă a Statelor Unite a început să se diminueze și a mai existat o etapă, în 1989, când blocul sovietic s-a prăbușit.

De atunci, integrarea europeană a dobândit o mai mare independență față de Statele Unite și chiar a aspirat să le detroneze, devenind noua superputere capitalistă economică a lumii.

Fosta Uniune Monetară Europeană constituie o evoluție necesară a integrării europene, după prăbușirea sistemului Bretton Woods, în special a sistemului său de schimb valutar, care se baza pe dolar și era un sistem de cursuri de schimb fixe.

„Odată ce acest sistem s-a prăbușit – deoarece SUA sub administrația Nixon s-au retras din acest sistem și au acționat unilateral –, integrarea europeană avea nevoie de o monedă pentru piața comună”, a explicat profesorul.

Întrebat dacă colapsul euro ar însemna prăbușirea UE, Mavroudeas a precizat că „posibilitatea fie a unei prăbuşiri, fie a destrămării integrării europene și a uniunii sale monetare este reală”.

Potrivit expertului, este posibilă o izbucnire a unor rivalităţi şi controverse la nivel național, ceea ce va afecta nu numai Europa, dar şi întreaga lume.

„Să ne amintim că două războaie mondiale au fost declanşate de situaţia din Europa. Următoarea situaţie ar putea fi declanşarea şi apariţia unor noi mișcări sociale de natură progresistă, în special mișcări ale muncitorilor. Aceasta ar schimba peisajul în Europa. Acesta cred că este un scenariu pozitiv și o posibilitate”, este de părere Mavroudeas.

Pentru a deveni o realitate, aceasta presupune ca Uniunea Europeană și uniunea sa monetară să colapseze. În opinia economistului, „atât integrarea europeană, cât și uniunea monetară nu sunt mecanisme care pot fi reformate într-un mod progresist”.