Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Magnitogorsk: Au fost scoase toate victimele de sub dărâmături

Aproximativ 2000 de metri cubi de dărâmături au fost înlăturate în timpul operațiunii de salvare la locul exploziei din orașul rus Magnitogorsk, a declarat Alexandr Chupriyan, ministrul adjunct al Situaţiilor Excepţionale.
Sputnik

BUCUREŞTI, 4 ian - Sputnik. Au identificate toate persoanele decedate în urma exploziei de gaze și prăbușirea ulterioară a unei scări a unui bloc de locuit în Magnitogorsk, regiunea Celeabinsk, Rusia, a declarat vineri Alexandr Chupriyan, prim-viceministru al Ministerului rus al Situaţiilor de Urgenţă.

"Da", a spus el ca răspuns la întrebarea dacă a fost identificat corpul neînsufleţit al celui din urmă, al 39-lea decedat. Anterior a fost raportat că aceasta este o femeie.

Potrivit serviciului de presă al șefului regiunii Celeabinsk, vineri, a început să fie ridicat un gard de construcție în jurul locului tragediei.

Ruinele blocului de apartamente din Magnitogorsk, filmate de sus (VIDEO)

Aproximativ 2000 de metri cubi de dărâmături au fost înlăturate în timpul operațiunii de salvare la locul exploziei din orașul rus Magnitogorsk, a mai declarat Alexandr Chupriyan, ministrul adjunct al Situaţiilor Excepţionale.

Luni, 31 decembrie, la Magnitogorsk, ca urmare a unei explozii de gaze de uz casnic, una dintre scările unei clădiri rezidențiale de zece etaje s-a prăbușit. Joi, Ministerul Situațiilor Excepţionale a finalizat operațiunea de salvare, corpurile neînsufleţite a 39 de persoane au fost scoase de sub dărâmături.