Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Cheltuieli exorbitante de Revelion – turiştii români nu s-au uitat la bani

În staţiunile din ţară, în noaptea dintre ani au fost înregistrați peste 166.000 de turişti români, cu 4,5 procente mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sputnik

BUCUREŞTI, 4 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Turiştii români au ales distracţia şi starea de bine, aşa că nu s-au uitat deloc la bani. Motiv pentru care au cheltuit peste 40 de milioane de euro, în creştere cu 8,5 procente faţă de Revelionul anterior.

Informaţiile au fost făcute publice de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Datorită creşterii puterii de cumpărare, dar şi a prezenţei voucherelor de vacanţă, numărul turiştilor a crescut.

România – principala opţiune

Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al FPTR, spune că România rămâne, ca în fiecare an, principala opţiune de vacanţă a turiştilor din ţara noastră.

"Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile străine concurente şi faptul că pentru prima dată au fost distribuite voucherele de vacanţă şi personalului bugetar, au făcut ca numărul de români din staţiunile autohtone să crească de la an la an”, a explicat Răducan, potrivit agerpres.ro

Sursa citată a menţionat că un număr din ce în ce mai mare de străini au început să ia în calcul ţara noastră atunci când îşi plănuiesc vacanţe de Revelion.

Destinaţiile cu tradiţie au fost foarte solicitate, înregistrându-se la nivel naţional o creştere a numărului de turişti cu 4,5% faţă de anul trecut. Cele mai multe locuri vândute de Revelion s-au înregistrat în turismul rural.

Aproape 60.000 de turişti şi-au petrecut noaptea dintre ani la pensiuni, în acest segment înregistrându-se şi cele mai lungi sejururi, de până la cinci nopţi.

Mai mult de 28.000 de români şi-au petrecut sărbătorile de iarnă în staţiuni balneare, similar cu anul trecut.

Preţuri mai mari ca anul trecut

Tarifele percepute în perioada Revelionului s-au majorat faţă de 2018 cu o medie de 4%, cu mult sub creşterea elementelor care compun tariful, cum ar fi utilităţile şi salariile, care au avut creşteri de până la 25% în anul 2018, diferenţa fiind compensată prin scăderea TVA-ului, dar mai ales prin scăderea profitului hotelurilor.

Potrivit calculelor realizate de FTPR, românii au cheltuit peste 187,5 milioane de lei, adică 40 de milioane de euro pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creştere cu 8,5 procente faţă de anul trecut.

Zonele cele mai căutate au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Straja, Călimăneşti, Felix, dar şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moeciu, Maramureş, Bucovina.