EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Adio, Deveselu?

Anunțul inopinat și neașteptat al președintelui american Donald Trump privind retragerea celor 2000 de soldati USA din Siria, confirmă tactic victoria strategică a regimului Bashar al Assad împotriva statului islamic, în alianță cu Federația Rusă.
Sputnik

După eșecurile tactice din Afganistan și Irak, marea putere americană recunoaște și înfrângerea strategică din Siria. Donald Trump recunoaște cinstit că politica ”democratică” ipocrită de genul ”vorbește de pace și fă războaie” nu mai ține. SUA nu mai poate fi jandarmul planetei și să plătească costurile aroganței globaliste așa cum a recunoscut Donald Trump. În această ecuație, situația geopolitică a României e tot mai delicată. Militar, țara noastră este tot mai izolată, paradoxal, deși membră NATO. Strategic am rupt toate legăturile cu alte națiuni pentru a fi pe placul Bruxellului și SUA, iar țara noastră se înfundă în izolare. Lupii iredentismului ne dau târcoale la granițe, iar România se epuizează în lupte interne, care blochează dezvoltarea și securitatea.

Expert: Deveselu poate fi distrus în 2 minute de noile avioane rusești

Americanii ne-au plasat scutul de la Deveselu, cică să ne apere de…iranieni, de fapt România a devenit o țintă sigură pentru complexul militar rusesc, care se perfecționează pentru o posibilă lovitură viitoare ce poate fi nimicitoare. După noile tehnologii militare din ultimele luni ale Federației Ruse, scutul de la Deveselu se dovedește inutil din punct de vedere geostrategic. Vestea că Rusia a testat cu succes noua racheta hipersonică, „Avangard″, a provocat îngrijorare la Pentagon. Experţii militari americani spun că nu există sistem de apărare împotriva ei. Experţii americani în probleme de apărare iau cât se poate de în serios ameninţarea reprezentată de sistemul Avangard, testat de Kremlin. Col. Cedric Leighton, expert probleme militare: „Dacă aceste arme funcţionează aşa cum spun ei, nu există sistem de apărare împotriva lor.”

Armele rusești invincibile

Vladimir Putin a afirmat recent că „noul sistem, Avangard, este invincibil în fața sistemelor anti-rachetă ale potenţialilor inamici: ”sistemul Avangard are un zbor haotic şi atinge o viteză de 20 de ori mai mare decât cea a sunetului, care îl face imposibil de interceptat de către sistemele balistice actuale. Armata rusă nu s-a oprit la această rachetă și își îmbunătățește capacitățile militare la Marea Neagră. Planurile de perspectivă au fost prezentate de Ministerul rus al Apărării într-un raport anual de Anul Nou. Șeful departamentului militar, Serghei Shoigu, a menționat că progresul va fi o continuare a dezvoltării forțelor armate în 2018, proces care merge pe toate liniile, de la modernizarea de arme și echipamente. Lansările de rachete au fost testate cu implicarea submarinului strategic nuclear Iuri Dolgoruki și a bombardierului modernizat Tupolev Tu-160.

Au apărut primele imagini ale testării sistemului “Avangard”

O armă de temut este și sistemul hipersonic Kinjal cu care sunt dotați interceptorii Mig-31, care patrulează spațiul aerian al Mării Negre și Mării Caspice. Au fost menționate testările complexului laser Peresvet, care au început pe 1 decembrie. Unii experți în domeniul Apărării consideră că aceasta armă poate anihila sateliții Pământului prin dezactivarea senzorilor optici ai acestora. Ministrul rus a anunțat că, în 2019, va intra în funcţiune submarinului nuclear Kniaz Vladimir, primul din noua linie Borei-A. Nava are capacități îmbunătățite de a evita detectarea prin sistemele radar, precum și echipamente modernizate de comunicații. La acest raport de forțe ale armatei ruse, scutul de la Deveselu pare o butaforie strategică?

O nouă strategie militară pentru România

Ca urmare, schimbarea strategiei militare a României se impune cu necesitate pentru păstrarea integrității, suveranității și unității teritoriale. Revenirea la conceptul tradițional și secular de apărare: ”armata națională” și a gărzilor patriotice pentru ”războiul întregului popor” este singura cale care ne poate garanta independența, restul este propagandă ieftină, ideologie goală și cheltuieli inutile pe contracte armate costisitoare în favoarea magnaților străini, care ne iau banii de la autostrăzi și trenuri de mare viteză.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Sursa: NapocaNews.ro

Notă: Intertitlurile și alineatele aparțin redacției Sputnik.