BUCUREŞTI, 2 ian - Sputnik. Donald Trump a comentat marți pe Twitter declaraţia lui Kim Jong-un, care a spus că este pregătit pentru un nou summit între SUA și Coreea de Nord.
"Aștept, de asemenea, cu nerăbdare să mă întâlnesc cu președintele Kim, care înțelege foarte bine că Coreea de Nord are un mare potențial economic", a scris el.
În discursul său de Anul Nou, Kim Jong-un a declarat că este gata să discute cu omologul său american "în orice moment" pentru a continua dialogul bilateral menit să aducă pacea în Peninsula Coreeană, a spus el, citat de agenția de știri sud-coreeană Yonhap. El a mai spus că dorește sfârșitul exercițiilor militare comune americane şi sud-coreene.
Pregătirile pentru un al doilea summit americano-coreean au început demult. La începutul lunii septembrie președintele Trump a primit o scrisoare de la Kim Jong-un, în care cel din urmă i-a propus să organizeze o altă reuniune bilaterală. Potrivit purtătorul de cuvânt al președinției americane, Sarah Sanders, scrisoarea reflectă bunele relații existente în prezent între Washington și Phenian.
La summitul de la Singapore din 12 iunie, Kim Jong-un și Donald Trump au ajuns la un compromis foarte vag în favoarea unei "denuclearizări complete a Peninsulei Coreene", al cărei termen și calendar a fost amânat după negocieri.