BUCUREŞTI, 31 dec – Sputnik, Doina Crainic. Luni, vremea va fi în general închisă în vestul, centrul și nordul țării unde, mai ales în cursul zilei, vor fi precipitații slabe, mixte în Banat, în Crișana și în nordul Moldovei și predominant sub formă de ninsoare la munte, în Maramureș și în Transilvania, potrivit România TV.
În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar precipitațiile, predominant ploi și lapoviță, se vor semnala pe arii restrânse. Izolat vor fi condiții de polei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 grade în estul Transilvaniei și 1 grad în dealurile Banatului.
Marţi, pe 1 ianuarie 2019, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale caracteristice perioadei, cu maxime ce se vor încadra între -3 și 5 grade și minime între -7 și 2 grade. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul, nordul țării și la munte, unde vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, ziua izolat, iar noaptea pe arii extinse. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare și doar pe suprafețe mici vor fi posibile precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea și va spulbera zăpada, iar în a doua parte a intervalului pe arii restrânse și la cote mai reduse și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-vest.
Miercuri, vremea se va menține în general închisă în vestul, nordul și centrul țării, unde temporar se vor semnala precipitații. Acestea vor fi mixte în Banat și în Crișana, ninsori la munte și predominant ninsori în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. Vântul va avea intensificări temporare în vestul, centrul și sudul teritoriului, dar mai ales la munte, unde cu precădere la altitudini mari va viscoli ninsoarea și va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade, iar cele minime se vor situa între -6 și 0 grade.