Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Echipajul ISS va întâmpina Anul Nou de 15 ori

Astronautul rus Oleg Kononenko a felicitat toți pământenii cu apropiata sosire a lui 2019 și le-a adresat un mesaj emoționant.
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 dec - Sputnik.  Înregistrarea a fost publicată de Agenția spațială Roscosmos pe canalul ei de Youtube.

Din echipajul ISS mai fac parte americanca Anne McClain și canadianul David Saint-Jacques.

 ”Eu și colegii mei, membri ai celei de-a 58-a expediții la bordul Stației Spațiale Internaționale, petrecem anul 2018 împreună cu Dumneavoastră, tot împreună vom întâmpina anul 2019 - în total de 15 ori”, a spus Kononenko.

ISS face ocolul Pâmântului în aproximativ 90 de minute, în dependență de poziționarea stației ea se poate afla de mai multe ori asupra fusului orar în care are loc schimbarea datei calendaristice.

Potrivit astronautului, în noaptea de Revelion, pe orbită, este deosebit de pregnantă percepția unor noțiuni cum ar fi ”casa”, ”familia”, „fericirea celor apropiați”, dar și a faptului cât de irepetabilă este lumea care ne înconjoară zi de zi.

”Să protejăm această lume, tot ce este în ea, să savurăm fiecare minut al ei, deoarece visele se realizează. La mulți ani”, a încheiat  Kononenko.