BUCUREȘTI, 28 dec – Sputnik. O decizie legată de organizarea unei întrevederi între liderii Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, va fi luată sâmbătă, în urma discuțiilor între miniștrii de Externe și Apărare a celor două state, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitryi Peskov.
„Se va decide după înâlnirea de mâine”, a declarat Peskov agenției RIA Novosti, fiind întrebat dacă există o decizie clară cu privire la întrevedere între cei doi lideri. Anterior, Erdogan declarase că s-ar putea întâlni cu liderul rus la Moscova sau Soci pentru a discuta despre Siria.
Discuțiile între miniștrii de Externe și de Apărare a celor două state cu participarea consilierilor președinților au fost planificate pentru ziua de sâmbătă.