Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Mii de intervenţii ale SMURD-ului, turişti blocaţi pe munte – ce s-a întâmplat

Aproximativ 2000 de persoane au sunat la 112 în două zile, iar pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 100 de incendii.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Zile pline pentru medicii de la SMURD şi pentru pompieri, care au fost suprasolicitaţi de Crăciun şi în Ajunul marii Sărbători.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă informează că, în 24 şi 25 decembrie, la nivel naţional, s-au înregistrat nu mai puţin de 2266 de situaţii de urgenţă, iar pompierii au intervenit pentru stingerea a 149 de incendii.

„Echipajele SMURD au acţionat în 1838 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 71 situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 195 misiuni de protejare a comunităţilor”, anunţă IGSU, potrivit antena3.ro.

În cele două zile, 1.856 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 15 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite.

Comparativ cu Crăciunul de anul trecut, numărul intervenţiilor la care au participat efectivele IGSU rămâne aproximativ constant, fiind înregistrate cu 11 mai puţine evenimente decât anul trecut.

Viscolul face probleme în Bucegi

Pentru zeci de turişti, cazaţi în zona Peştera – Padina din Bucegi, vremea rea le-a pus probleme. Şi aceasta pentru că ei nu pot pleca din cauza drumului blocat de troiene de zăpadă, care ajung şi la un metru, ca urmare a viscolului din noaptea de marţi spre miercuri.

“Nu le dăm drumul să plece. Sunt zeci de turişti. Nu au cum să plece. A fost viscol mare, s-a depus un strat de zăpadă de 15 centimetri peste cel deja de 70-80 de centimetri. A plecat un utilaj de la Peştera în această dimineaţă (miercuri – n.r.) să facă pârtie. De la Zănoagă până la Peştera se circulă. Dar la Dichiu drumul este blocat, sunt troiene şi de 1 metru”, a declarat Doru Deaconescu, şeful Salvamont Dâmboviţa, potrivit mediafax.ro.