BUCUREŞTI, 21 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministerul Educaţiei Naţionale a fost solicitat să explice pentru Agenţia de Presă Sputnik dacă o serie de acţiuni realizate de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti împreună cu elevii mai multor licee pot constitui încălcări ale articolului 7, alin. 5, capitolul II, din Codul de Etică. Acesta se referă la interzicerea implicării elevilor în activităţile de partizanat politic.
MEN a trimis sesizarea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a demarat o anchetă.
„Acţiuni corozive ale Rusiei”
Mai exact, în data de 20 noiembrie 2018, potrivit unei informări apărute pe pagina de Facebook a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, elevii Colegiului Naţional „Spiru Haret” şi cei ai Liceului „George Călinescu” au avut discuţii cu consilierul politic al Ambasadei SUA despre „securitatea regională şi combaterea influenţei maligne a Rusiei”.
„Discursul coroziv prin care Rusia încearcă să convingă românii că există o incompatibilitate între valorile vestice şi cele tradiţionale româneşti este probabil cel mai sensibil aspect al dezinformării practicate de Rusia prin ştiri false, propagandă, destabilizare, corupţie. Această retorică hrăneşte maşinăria de ştiri false – le-a spus consilierul politic al Ambasadei, David Schlaefer, liceenilor de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Liceul Teoretic „George Călinescu” din Bucureşti. Ei s-au întâlnit la American Corner Bucureşti pentru a discuta despre securitatea regională şi combaterea influenţei maligne a Rusiei”, precizează Ambasada SUA la Bucureşti pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, duminică, 25 noiembrie 2018, Excelenţa Sa, Ambasadorul SUA la Bucureşti, domnul Hans Klemm, a participat la o întâlnire cu elevii Colegiului Naţional Bilingv "George Coşbuc" din Bucureşti, în incinta unităţii de învăţământ. Acesta a explicat celor prezenţi cele 3 priorităţi ale Ambasadei. Una dintre acestea este, aşa cum veţi putea constata şi din înregistrarea video, despre lupta contra terorismului, a traficului de persoane, dar şi a ameninţării pe care o constituie Rusia.
Intervenţia Excelentei Sale începe la 1:23:23.
Doar conducerea Colegiului „Spiru Haret” a transmis o reacţie
În urmă cu scurt timp, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis Agenţiei nostre de presă răspunsul la sesizarea făcută.
Biroul de comunicare a precizat că sesizarea Agenţiei de presă Sputnik a fost înregistrată la sediul I.S.M.B. cu numărul 39743/03.12.2018.
„Referitor la aspectele învederate, vă facem cunoscut faptul că ISMB a solicitat o notă informativă unităţilor de învăţământ invocate în adresă. Dintre acestea, până la momentul transmiterii răspunsului, am primit o reacţie din partea conducerii Colegiului Naţional „Spiru Haret”, a transmis ISMB.
Reprezentanţii Colegiului Naţional „Spiru Haret” Bucureşti precizează, în adresa trimisă către ISMB, că în data de 20 noiembrie 2018, un grup de elevi însoţiţi de două cadre didactice au participat la o activitate organizată de Ambasada SUA în cadrul unui proiect intitulat „Wednesday 2pm Speaker’s Corner” la American Corner, un spaţiu creat de către Centrul Cultural American în parteneriat cu Biblioteca Naţională.
„Elevii noştri nu sunt la prima participare la aceste întâlniri, în cadrul cărora se abordează de regulă teme legate de educaţie sau teme sociale de interes pentru segmentul de vârstă al elevilor. De altfel, Centrul Cultural American şi Ambasada SUA iniţiază foarte multe proiecte educative de succes în rândul elevilor”, a explicat Mariana Magdalena Comăniţă, directorul unităţii şcolare.
Aceasta a adăugat că tema comunicată pentru data de 20 noiembrie 2018 era „Regional Security and Malign Influence”, „temă pe care atât cadrele didactice care colaborează de regulă în cadrul proiectului cât şi elevii şi-au imaginat-o în aceeaşi notă în care erau obişnuiţi.” (sublinierea – Georgiana Arsene).
Directorul spune că reacţia cadrului didactic şi a elevilor a fost de respingere a temei şi a ideilor promovate în cadrul întâlnirii, însă, „din politeţe” s-au limitat doar la o atitudine pasivă, adică nu au intervenit în cadrul discuţiilor, nu au pus întrebări, nu au interacţionat în nici un fel cu speaker-ul, „exprimându-şi, ulterior, dezacordul faţă de acestea”.
„Considerăm că răspunderea pentru conducerea discuţiilor în zona politicului şi pentru prezentarea eronată a temei întâlnirii în media online (Securitatea regională şi combaterea influenţei maligne a Rusiei) este în exclusivitate a organizatorului şi vă asigurăm că vom fi mult mai atenţi pe viitor cu privire la activităţile la care sunt invitaţi să participe elevii noştri”, a precizat Comăniţă în adresa trimisă ISMB.