Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Acum - România batjocorită: chiar de ziua Revoluției, Ion Iliescu a devenit inculpat!

După 29 de ani, adevărul despre Revoluție nu se cunoaște, dar se stabilesc noi vinovați. De Centenarul Marii Uniri, România nu și-a luat de Revoluție ”rația de libertate”, ci ”porția de condamnare”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 21 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au anunțat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de primul președinte al României de după 1990, Ion Iliescu.

Este vorba de dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, iar acuzația, atenție, este de ”infracţiuni contra umanităţii”.

Dezvăluiri incendiare! Talpeş: ”Am avut o Revoluţie condusă de la Televiziune!”

Alături de Ion Iliescu, au fost trimiși în instanță Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier, Iosif Rus, comandant al Aviației Militare şi amiralul Emil Cico Dumitrescu.

”Cercetările au vizat stabilirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat şi a luării deciziilor cu caracter politic şi militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale ( C.F.S.N.)”, consideră procurorii.

Mai mult, din rechizitoriu ar rezulta că totul a fost o înscenare vizând ”instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc”.

”În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe” – spun procurorii, o cifră care uimește!

Tot din probatoriul administrat rezultă că ”întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia” – fapt care întărește ideea unei lovituri de stat.

Concret, efectul trimiterii în instanță AZI a celui care a condus România în timpul și imediat după revoluție afectează grav imaginea Revoluției,  asociată cu un act asociat terorismului și infracțiunilor contra umanității.

Procurorii puteau evita asta făcând demersul în altă zi – nu chiar de ziua Revoluției de la București. Faptul că au procedat așa, aduce nu numai batjocură României, dar ridică și multe semne de întrebare.

Știrea nopții: Scandal monstru legat de Ion Iliescu – aflat într-o situație delicată

Aceleași semne de întrebare le ridică și coincidența că, tot acum, Ion Iliescu a fost aruncat într-un scandal internațional – cel legat de interviul din ”Le Figaro”, interviu realizat de un profesionist care, ce să vezi, a filmat și la Revoluție!

Poate fi doar o coincidență? Greu de crezut! Acum câteva lunim Sputnik a realizat un interviu cu generalul Ioan Talpeș, în care acesta afirma, negru pe alb, punerea sub acuzare a fostului şef de stat Ion Iliescu este doar o perdea de fum”.

Concluzie: după 29 de ani, adevărul despre Revoluție nu se cunoaște, dar se stabilesc vinovați, iar cei care figurile marcante ale României sunt, pe rând desființate. Condamnate.

Mai precis, anul acesta, al Centenarului Marii Uniri, România nu și-a luat de Revoluție ”rația de libertate”, ci ”porția de condamnare”.