Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ponta a primit încă o lovitură – respins cu duritate de un cunoscut lider liberal! (video)

Ponta e respins de Opoziție – semn că nu este privit ca o alternativă pentru o schimbare de putere. ”PNL nu face alianță contra lui Dragnea cu Victor Ponta sau cu dl Țuțuianu”
Sputnik

Se întoarce Victor Ponta în PSD?
BUCUREȘTI, 18 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ziua de ieri nu a fost cea mai fericită pentru Victor Ponta. Pe lângă faptul că a pierdut doi dintre deputații pe care reușise să-i ia de la PSD, a primit o lovitură și de la cei pe care spera să și-i alăture în lupta sa cu Liviu Dragnea – prin așa numita ”Alianța Contra lui Dragnea”.

Unul dintre cele mai cunoscute voci ale PNL, deputatul Cezar Preda, i-a transmis lui Ponta un mesaj dur, cum s-ar spune chiar un… șut! ”Dl Victor Ponta a anunțat cu emfaza care îl caracterizează, acum câteva zile, că a constituit Alianța Contra lui Dragnea - ACD, unde eram prinși și noi”, consemnează pe ton ironic Preda.

”Păi domnia sa este într-o eroare totală”, răspunde sec liberalul. ”Dacă domnia sa a considerat că PNL e într-o alianță cu dânsul împotriva lui Dragnea, înseamnă că trăiește într-o altă țară”.

Iar Cezar Preda continuă și cu o adresare directă la fostul său coleg din Comisia SRI, Adrian Țuțuianu: ”PNL nu face alianță contra lui Dragnea cu Victor Ponta sau cu dl Țuțuianu”.

”PNL face moțiunea de cenzură împotriva acelei minciuni care s-a numit programul de guvernare cu care PSD și ALDE au luat voturile românilor”, spune Preda. ”Dacă dânșii, care au participat la proiectul acesta, dl Ponta și dl Țuțuianum consideră că acești oameni au derapat și că nu trebuie să se abată de la programul de guvernare, sunt bine-veniți să voteze alături de noi”.

Dar, spune Cezar Preda, în declarația postată pe Facebook, ”asta nu înseamnă că noi depunem moțiune de cenzură că are dl Dragnea ceva cu dl Ponta sau invers”.

Deci, Ponta se găsește acum într-o situație dificilă, respins de Opoziție – semn că nu este privit ca o alternativă pentru o schimbare de putere.