BUCUREȘTI, 15 dec – Sputnik, Daniel George Nistor. Lideri din țările Uniunii Europene se vor întâlni în România pe 9 mai, pentru a discuta despre viitorul Europei, a declarat sâmbătă ministrul român de externe Teodor Melescanu, la Forumul de la Doha.
"Șefii de stat și de guverne din UE se vor întruni în România la Sibiu pe 9 mai, pentru a discuta despre viitorul Europei pe fundalul evenimentelor recente, a sporirii numărului populației", a spus Meleșcanu, citat de RIA Novosti.
România preia președinția UE
La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante instituții – Consiliul Uniunii Europene. Pregătirea și derularea acestui mandat reprezintă o prioritate națională, se arată într-o informare publicată pe site-ul Ministerului de Externe.
Deținerea Președinției Consiliului UE va fi o premieră pentru țara noastră și o oportunitate de a demonstra capacitatea de a îndeplini o sarcină atât de importantă printr-o bună planificare și coordonare la nivel național precum și un dialog susținut cu instituțiile UE și statele membre ale Uniunii Europene.
România se va afla astfel în centrul procesului decizional european, având un rol important în facilitarea procesului de reflecție asupra modului de dezvoltare și consolidare a proiectului european, a procesului de negociere pentru dezvoltarea acquis-ului comunitar și, implicit, pentru consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii.