BUCUREȘTI, 13 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. În cadrul deplasării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
”Întâlnire excelentă cu Angela Merkel, înainte de #EUCO”, a notat Iohannis pe Twitter. ”Am discutat despre problemele actuale privind agenda UE, Brexit și prioritățile președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, a precizat președintele.
În cadrul întâlnirii au fost abordate tematici de actualitate ale agendei europene, ”cu accent pe reflecția privind viitorul Europei, viitorul Cadru Financiar Multianual, problematica Brexit și gestionarea migrației la nivel european, transmite și Administrația Prezidențială.
”Discuțiile au evidențiat specificitatea contextului european actual, marcat de procesul Brexit și perspectiva alegerilor europene, precum și complexitatea dosarelor aflate pe agenda europeană și necesitatea de asigura o gestiune cât mai eficientă a acestora”, se menționează în comunicatul Președinției.
În plus, președintele mai face o mențiune în mesajul de pe Twitter: ””Suntem recunoscători pentru sprijinul #Germany. #EUroadtoSibiu”.
Sigur, summit-ul în cauză nu este realizarea Sibiului, așa cum lasă să se înțeleagă președintele cu fiece ocazie – ci rezultatul unei politici de investiții guvernamentale în municipiul condus o perioadă de Iohannis, plus investiții europene.
Fără a nega meritul Germaniei și importanța în contextul european, ei bine ”motorul Europei” nu a făcut ceva concret, semnificativ, pentru ca România să spună ”suntem recunoscători”.
Nu mai mult decât altora. Mai ales că, să nu uităm, un motiv principal pentru alegerea lui Iohannis a fost tocmai presupusa relație cu Merkel și promisa susținere a României de către puternicul cancelar german. Ori, chestiunea asta se lasă așteptată!
Pe de altă parte, să nu uităm că organizațiile germane, în frunte cu Forumul Democrat, au beneficiat de retrocedări masive în Sibiu – unele dintre acestea făcând obiectul unor procese în instanță – și chiar a unor condamnări.
Și nu e singurul aspect controversat al întâlnirii cu cancelarul Angela Merkel.
”Președintele României și Cancelarul german au exprimat dorința comună de a încheia într-o manieră ordonată procesul de retragere a Marii Britanii din UE”, se spune în comunicat, ”Cei doi înalți oficiali au apreciat că Acordul de retragere agreat la nivel politic de către UE și Marea Britanie rămâne cel mai eficient instrument pentru limitarea consecințelor negative ale Brexit pentru ambele părți și pentru asigurarea certitudinii juridice pentru cetățeni și mediul de afaceri”.
Aici apare o problemă – retragerea Marii Britanii din UE se datorează tocmai atitudinii hegemonice a Germaniei în Uniune, deci asocierea Bucureștiului cu Berlinul nu poate fi chiar o veste plăcută pentru Londra. Asta în condițiile în care în Marea Britanie lucrează un număr mare de români – și pentru care nu e bine ca România să o supere pe Theresa May.
Cu alte cuvinte, chiar dacă această discuție Merkel – Iohannis a existat, care este rostul aducerii ei în prim plan? Fiindcă în afară de o doză de steroizi în mușchii Germaniei, altceva nu transmite această declarație!
”A fost subliniat faptul că ratificarea Acordului de retragere va permite construirea unui viitor parteneriat ambițios între UE și Marea Britanie”, spune comunicatul, folosind o sintagmă fără sens – ”parteneriat ambițios”?!
De fapt, este de neînțeles de ce nu s-a vorbit despre ”parteneriatul ambițios” cu Germania?
Stând strâmb și judecând drept, ”parteneriatul NE-ambițios” cu Germania ne-a adus doar ceva probleme cu Israelul, poate și cu Turcia, în schimb nu ne-a apropiat de marele partener al Germaniei, Rusia, și nici nu ne-a rezolvat problema cu alt jucător major european și mondial, Olanda.
”Angela Merkel a asigurat de deplina susținere pe care Germania o va oferi României pe perioada exercitării Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, în contextul bunei cooperări între România și Germania în domeniul afacerilor europene”, se încheie comunicatul Președinției.
Președintele a ținut să precizeze presei că nu a discutat niciodată despre mutarea Ambasadei române la Ierusalim, așa cum afirmase presa israeliană.
Bun, îl credem, dar îi punem o întrebare – când va veni în fața presei să explice cu ce ne ajută, concret, Germania – și în ce constă parteneriatul cu marea putere economică europeană?