BUCUREȘTI, 11 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Europa în flăcări, Asia în colaps – scrie unul dintre cei mai inteligenți și controversați oameni de afaceri români, Sorin Ovidiu Vântu, cel care se află într-o prelungită detenție, după ce a realizat cele mai importante manevre financiare din România.
”La o distanță relativ mică în timp de la întâlnirea de la Helsinki (…), Europa a luat foc”, scrie Vântu, exemplificând – ”Violențele din Franța, Belgia, Olanda, declarațiile lui Trump și Macron, grevele anunțate în Germania, mișcările anti-emigrație din Italia, ne arată o Europă aflată în stare de asediu”.
Interesant ca de obicei în analizele sale, Sorin Vântu consideră că ”arestarea în Canada a șefei de la Huawei, care a dus la prăbușirea piețelor asiatice” este un semnal pe care românii ar trebui să-l recunoască – ”ne arată un scenariu practicat în România de mai bine de nouă ani”.
Iar consecința acestor fenomene dramatice relevă un pericol imens, pe care Vântu îl vede planând asupra Europei – și implicit asupra stării financiare. Așa că genialul maestru al combinațiilor financiare transmite un avertisment pentru români, cu referire la cele ce vor urma:
”Generație, te sfătuiesc să nu faci nicio cheltuială care nu este esențială și transformă tot ce ai în dolari - te va ajuta să supraviețuiești anul viitor”.
În privința acestor sfaturi, mesaje și avertismente pe care le transmite din detenție, Sorin Vântu face un comentariu pentru ”contestatarii” săi, care îi că n-are ”dreptul moral sau competența necesară” să se pronunțe pe o temă sau alta. ”Încerc să pun la dispoziția ta, generație, bagajul de cunoștințe acumulat atât din studii cât și din experiențe practice”, explică Vântu, răspunzând contestatarilor printr-o argumentație în 5 puncte:
”Nu aveți nicio obligație să-mi lecturați postările.
N-am pretins niciodată că sunt un tip moral. Dimpotrivă, nivelul meu intelectual mă împinge în destule rânduri către amoralitate.
Nivelul de expertiză pe care-l am în domenii de care nici măcar n-ai auzit sau în domeniile curente este atât de ridicat încât fac mari eforturi pentru a găsi un limbaj accesibil chiar și pentru unii ca voi.
Trebuie să fii căzut în cap să refuzi medicamentul de care ai nevoie pentru că nu-ți place medicul.
Contestatarule, ai uriașa șansă să înveți de la cel mai bun. Fii deștept și fructific-o! Nu cred că mai este cineva în stare să-ți ofere ceea ce-ți ofer eu: cunoaștere, înțelegere, viziune. Și toate astea fără să te coste nimic”.
Reiau ceea ce am mai scris – l-am cunoscut pe Sorin Vântu, este un personaj mai mult decât interesant, cu destule rele, capitaliste, dar și cu multe bune, umane și mai ales la nivelul sprijinirii culturii. Ar fi păcat să se piardă un asemenea om – și, sincer, sunt convins că nu se va pierde. Am reprodus textul de mai sus de pe pagina sa de Facebook.