Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Salariile mărite distrug firmele? "Dimpotrivă, puteau creşte mai rapid"

Salariul minim putea crește chiar mai mult, în condițiile în care majorările începute în 2012 nu au distrus locuri de muncă, ba chiar au generat 500.000 noi.
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 dec – Sputnik, Daniel George Nistor. În piața muncii din România există joburi unde ești plătit cu 200 de lei pe zi, în timp ce salariul minim pe economie echivalează cu 58 de lei pe zi, dar mulți manageri și antreprenori se plâng că majorarea salariului minim le-ar pune în pericol afacerile.

Unul editorialist de top nu crede în acest pericol, ba chiar este de părere că puteau fi aplicate creșteri mai mari.

"Guvenul PSD a pierdut şansa în ultimii doi ani de a creşte mai rapid salariul minim, nu cu 100 de lei pe an, ci cu cu 200 de lei pe an, mai ales când condiţiile economice permiteau acest lucru", scrie Cristian Hoștiuc, în ZF.ro

Directorul editorial al celei mai prestigioase publicații economice din România consideră că dacă firmele din România vor pierde business, "nu va fi din cauza faptului că guvernul a majorat salariul minim cu 101 lei net şi cu 251 de lei net pentru cei cu studii superioare", ci pentru faptul că nu au suficienţi oameni care să vină la job pe măsura comenzilor. Iar unul dintre motive, în opinia jurnalistului, ar putea fi faptul că "salariul minim este prea mic, iar şomajul prea redus".

Criză de muncitori, nu de joburi

Hoștiuc dă mai multe exemple – companii din industria hotelieră, din catering, antreprenori din agricultură – care oferă 200 de lei pe zi pentru joburi de ospătari, spălători de vase, culegători de afine. Și cu toate acestea, găsesc foarte greu lucrători.

Bineînţeles că aceste joburi unde se plăteşte 4.400 de lei pe lună (aproape 1.000 de euro), nu sunt lunare, "dar totuşi au un reper în piaţă", spune analistul.

El observă că "nu prea a întâlnit economişti români care să spună ceva bun de creşterea salariului minim, chiar din 2012, de când guvernul Ponta a declanşat un proces accelerat în această privinţă", deși de atunci și până azi nu s-au distrus locuri de muncă, ci s-au creat în plus aproape 500.000.

Salariul minim brut este în prezent de 1.900 de lei, corespunzător unui "net" de 1.162 de lei. De la 1 ianuarie, Guvernul majorează nivelul la 2.080 de lei brut (1.263 de lei net). Cei cu studii superioare vor avea, în premieră, un salariu minim mai mare decât ceilalți angajați – 2.350 de lei brut (1.413 lei net).