Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Românii din Marea Britanie. Este posibilă anularea Brexit

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a vorbit despre cazul când ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea fi evitată.
Sputnik

BUCUREŞTI, 3 dec – Sputnik, Doina Crainic. În cazul în care Parlamentul britanic va respinge acordul pentru Brexit, se va întâmpla una din aceste două variante: fie ieşirea Marii Britanii din UE fără încheierea unui acord, fie anularea Brexit, a declarat Donald Tusk, președintele Consiliului European, citat de Sky News.

„Dacă acest Acord va fi respins de Camera Comunelor, ne rămân următoarele variante alternative: niciun acord sau anularea Brexit. Vreau să asigur că Uniunea Europeană este pregătită pentru orice scenariu”, a subliniat Tusk.

Decis: Votul parlamentului britanic pentru Acordul Brexit

Pe 11 decembrie Parlamentul britanic va decide dacă aprobă acordul convenit între Marea Britanie și Uniunea Europeană cu privire la Brexit, după cum a anunţat prim-ministrul Theresa May.

Acordul pentru Brexit asupra căruia au convenit Guvernul May și Bruxelles-ul prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea acordurilor comerciale.