BUCUREȘTI, 26 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarație fermă dar surprinzătoare a lui Liviu Dragnea în fața presei: ”PSD nu îl va suspenda pe președintele Iohannis”, a declarat președintele social democrat la întrebările presei pe această temă – și legat de refuzul lui Iohannis de a numi miniștri.
”Suspendați-l voi, dacă vreți… să-l suspende presa!”, a replicat Liviu Dragnea, vizibil obosit de o ședință cu scântei în BPN.
O altă declarație surprinzătoare, mai ales prin tonul ferm și evitarea oricăror detalii a fost cel legat de participarea la recepția de la Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale. ”Nu!”, a răspuns sec și hotărât Liviu Dragnea.
De altfel, Dragnea nu a precizat unde va serba Ziua Națională, precizând că are multe invitații, dar nu s-a decis încă.
Dragnea a confirmat și acțiunea la CCR, inclusiv faptul că, în această săptămână, Tudorel Toader se va ocupa de draftul acțiunii la instanța constituțională.
În fine, tema votului la solicitarea DNA privind urmărirea penală a lui Tăriceanu a părut a-l afecta cel mai tare pe Liviu Dragnea, deși a expediat repede răspunsul la întrebare.
”Nu am discutat despre asta astăzi”, a declarat scurt Liviu Dragnea, dar vizibil încurcat de subiect.
Reamintim că mâine Tăriceanu urmează să fie audiat în Comisia Juridică a Senatului, dar el nici măcar nu a alocat timp pentru studierea dosarului, preferând să plece în străinătate, la un concurs de automobilism.
Desigur, președintele ALDE se bazează pe votul PSD pentru a-l scăpa de eventuale probleme pe care DNA i le-ar putea face, în urma unor acuzații extrem de grave.