BUCUREŞTI, 23 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. De Attila Bertici şi de fiul său, Norbert, probabil că nu ar fi ştiut multă lume, dacă tatăl nu ar fi decis să îşi îndeplinească un vis mai vechi: acela de a vizita Siberia.
Sputnik a intrat în legătură cu temerarul sătmărean Attila Bertici şi l-a descusut despre interesanta expediţie făcută, din care protagoniştii s-au întors în urmă cu doar câteva zile.
Cum şi când a luat naştere ideea acestei expediţii?
Expediţia o planificam de mic copil. Bunicul meu, care a fost deportat în Siberia, a venit acasă pe jos, ne-a povestit în serile lungi de iarnă despre Siberia, cât l-au ajutat oamenii simpli de acolo ca să ajungă acasă. De vreo 4-5 ani am ştiut că vreau să merg şi planificarea expediţiei propriu zis am început anul trecut prin iunie-iulie. Plus că mie îmi plac lucrurile puţin ieşite din comun…
Deci, pentru dumneavoastră şi pentru familie, Siberia nu este un loc înfricoşător… Ştiţi că, în România, când se pomeneşte de ea, nu se folosesc cuvinte prea plăcute…Cum au reacţionat prietenii, cunoştinţele, atunci când le-aţi spus unde mergeţi?
Nu. Categoric nu. Nici înaintea expediţiei nu m-am gândit cu teamă, dar, ajungând acolo, acum, fascinaţia faţă de Siberia a crescut. Cu siguranţă, dacă mă ajută bunul Dumnezeu, voi mai merge acolo. Prietenii au zis că sunt nebun! Să iau arme cu mine. Stereotipia faţă de acest loc superb este falsă aici în România.
În toată expediţia nu am avut nici un conflict, nici un sentiment negativ sau de teamă.
Zeci de mii de kilometri parcurşi
Care a fost itinerariul?
Ruta noastră: România (Satu Mare) – Ungaria – Slovacia – Polonia – Lituania – Letonia – Estonia – Rusia (Vladivostok) – Mongolia – Kazahstan – Kîrgîstan – Uzbekistan – Daghestan – Cecenia – Ingusetia – Osetia de Nord – Georgia – Turcia – Bulgaria – România. Aceasta a fost ruta: 29.830 kilometri, 40 de zile. Am pornit în 10 octombrie şi am ajuns acasă în 20 noiembrie.
Cât a costat totul? De unde aţi făcut rost de fonduri?
Costurile, în total, au fost de 8000-9000 de euro. O parte au fost bani privaţi şi o parte bani de la sponsori, firme exclusiv sătmărene, plus maşina pe care am luat-o special pentru această expediţie, care a costat, cu modificări cu tot, aproximativ 4000 de euro.
Unde aţi dormit, ce aţi mâncat, cum vi s-au părut oamenii?
Din cele 40 de nopţi, vreo 20 am dormit în maşină, restul la pensiuni, hoteluri etc. Oamenii au fost minunaţi, peste tot. Important este, însă, un lucru. Noi am mers cu inima deschisă în vizită. Am acceptat stilul lor de viaţă, am avut răbdare la vămi, noi am fost în ţara lor deci noi ne-am acomodat. Cred că acesta este succesul unei asemenea expediţii.
Ei trăiesc altfel, au alte priorităţi. Trebuie să ne acomodăm dacă mergem acolo. Dar a fost foarte uşor.
Procedura la vămi este diferită faţă de ce este la noi în Uniunea Europeană. Trebuie să completezi formulare, să desfaci bagaje etc. Dacă accepţi uşor şi eşti foarte calm şi înţelegi că aceasta este procedura lor nu este problemă. Vameşii şi poliţiştii sunt domni. Au vorbit foarte frumos.
Rusia, o ţară frumoasă
Din ce am citit, înţeleg că nu v-aţi acomodat în anumite state foste sovietice…
Ne-am acomodat bine, singurul incident l-am avut în Uzbekistan, unde este interzis să filmezi şi să pozezi aproape orice. Am filmat doar un munte unde era un tunel rutier. Am filmat peisajul frumos, dar ei ne-au oprit, au şters pozele şi ne-au ameninţat cu puşcăria, însă repede ne-am dat seama că vor ceva şpagă.
Cum vi s-a părut Rusia?
Rusia este frumoasă, o ţară mare, cu combustibil ieftin. Şi mâncare ieftină.
Şi femei frumoase…
Evident. După Baikal vezi o altă Rusie. Acolo, traiul este mult mai greu din pricina climatului. Rusia este o ţară pe care nu o poţi înţelege în 30 de zile.
Vorbiţi-ne despre locurile vizitate…
Kazahstan este o ţară urâtă, drumuri proaste, camioane de 30 de ani, poliţia te opreşte pe drum tot timpul. Este o ţară în care eu personal nu mai merg.
Kîrgîstan este o ţară frumoasă, cu munţi de 7000 de metri, iar Mongolia a fost cel mai frumos loc – oameni minunaţi, poliţia, când te vede că eşti cu maşină străină îţi face cu mâna să mergi, să nu te opreşti. Cer albastru cum nu am mai văzut… Rai.
Cum e Siberia? Puteţi face un top cinci al celor mai frumoase oraşe sau localităţi?
Oraşe care ne amintesc de anii 80 şi cu foarte multe chestii moderne. Sub un bloc post sovietic era un Subway.
Din Rusia, cel mai modern oraş este, de departe, Kazan din Ţara Tătarilor. Pentru noi este numărul unu.
Este un oraş modern, curat, se vede că oamenii au bani. Maşini noi, benzinării cum nici în vest nu vezi. Curat. Se respectă legea în domeniul circulaţiei. Este un oraş bine organizat.
Novosibirsk, capitala Siberiei, este un oraş frumos, Ulanbator, din Mongolia, Buhara din Uzbekistan, iar oraşul Cita, din Siberia, este un oraş simplu, gen anii 80 fără chestii moderne, dar nouă ne-a plăcut.
Ştiau de Ceauşescu
Oamenii cu care aţi interacţionat ştiau de România?
Foarte puţin, mai mult de Europa. Ştiau doar de Ceauşescu şi câţiva amatori de fotbal mai ştiau de Hagi sau de cântăreaţa Inna, mai ales tinerii.
Cred că stereotipiile de aici din România faţă de Rusia şi Siberia fac ca românii să nu meargă acolo. Eu de aceea am şi mers, să contrazic stereotipiile. Şi am şi reuşit.
În Siberia, dar nici în Rusia, nu am văzut vreo maşină înmatriculată în Europa.
Cum v-aţi descurcat cu frigul?
Lejer, ne place zăpada, nu suntem friguroşi.
Veţi mai merge într-o expediţie similară?
Dacă o să am ocazia, cu siguranţă. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul. Acum urmează să ne întâlnim cu publicul larg, vom ţine conferinţe. Avem multe invitaţii, momentan în Satu Mare la instituţii, licee, asociaţii. Avem invitaţii şi din Gheorghieni.