Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Situaţia când consumul prea mare de apă poate provoca moartea

Consumul prea mult de apă poate fi la fel de periculos pentru sănătate ca și deshidratarea. Iată de ce şi câtă apă este recomandabil să consumaţi pe zi.
Sputnik

BUCUREŞTI, 21 nov – Sputnik, Doina Crainic. Consumul excesiv de apă poate provoca, în cazuri extreme, daune cerebrale, comă și chiar moarte, potrivit Business Insider.

Cum se arată într-un articol publicat pe Business Insider, consumul unei cantităţi de apă mai mari decât pot absorbi rinichii poate provoca un dezechilibru al nivelului de sodiu în sânge, proces denumit de medici drept intoxicare cu apă.

În cazuri extreme, aceasta poate conduce la leziuni ale creierului sau chiar la moarte, se spune în raportul publicat pe site-ul menţionat.

Rinichii filtrează excesul de apă din fluxul sanguin. Totuşi, ei pot filtra numai 800-1000 ml de apă pe oră. Prin urmare, faptul de a consuma mai mult decât această cantitate va avea consecinţe negative, deoarece aceste organe nu vor putea face faţă.

Acest lucru poate duce la intoxicație cu apă, poate provoca dureri de cap şi somnolență. Printre efectele secundare grave, Business Insider menţionează leziuni cerebrale, comă și chiar moarte.

„Organismul poate ceda în mai puțin de zece ore”, se spune în articol, în care se mai precizează că „o femeie de 64 de ani, de exemplu, a murit în aceeaşi noapte după ce a băut între 30 și 40 de pahare de apă”.

„Vestea bună este că există o modalitate simplă de a rămâne în siguranță: un adult sănătos are nevoie de aproximativ 3 până la 4 litri de apă pe zi. Având în vedere că aportul de apă poate veni din alimente și alte băuturi, beți atunci când vă este sete, apoi opriţi-vă”, este recomandarea medicilor.