BUCUREȘTI, 15 nov – Sputnik. Ministrul responsabil pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Dominic Raab, și-a anunțat astăzi demisia din cauza dezacordului cu ultimele înțelegeri între Marea Britanie și UE în ceea ce privește condițiile Brexit.
„Mi-am prezentat demisia din funcția de ministru pentru ieșirea Marii Britaniei din Uniunea Europeană. Nu pot susține condițiile propuse pentru acordul nostru cu UE”, a scris Raab în Twitter.
Anterior s-a anunțat că ministrul britanic pentru problemele Irlandei de Nord, Shailesh Vara, a expediat prim-ministrului Theresa May o scrisoare prin care își anunță demisia.
Miercuri, guvernul britanic a aprobat proiectul acordului cu Uniunea Europeană cu privire la condițiile Brexit. În aceeași zi, Comisia Europeană a dat publicității proiectul acordului, care prevede principalele aspecte ale acestui proces: perioada de tranziție, reglementare financiară, drepturile cetățenilor, precum și protocoalele legate de Irlanda, Gibralatar și Cipru. Marea Britanie urmează să părăsească definitiv UE pe 29 martie 2019.