Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Îngrijorător! Fermierii români îşi lasă pământurile şi vitele ca să plece din ţară

Ioan Bocşa, un fermier din Apuseni, a decis că aşa nu se mai poate, că munceşte în zadar la fermă pentru că nu câştigă mare lucru – ce va face de acum înainte.
Sputnik

BUCUREŞTI, 12 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Samsari care veneau la poartă să îi facă preţurile, birocraţie dusă la extrem, muncă multă şi câştiguri mici – iată cum poate fi descrisă situaţia în care s-a aflat Ioan Bocşa, un fermier din Munţii Apuseni care, sătul de tot ce se întâmplă, a decis să îşi ia lumea în cap.

Nu va pleca la capătul lumii, ci în Germania, acolo unde, zice el, câştigă într-o lună 1800 de euro, bani pe care nu îi făcea cu vacile sale nici într-un an.

El povesteşte că, atunci când a plecat la drum cu zootehnia, în anul 2008, cu fondurile europene, cu subvenţiile, avea cotă de lapte, subvenţie pe cap de bovină, subvenţie pe teren.

„Apoi am accesat Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă, a fost mai bine. Când or văzut – nu ştiu de unde o venit necazul cu pesta – au oprit târgurile”, a explicat fermierul potrivit agrointel.ro https://agrointel.ro/105324/fermier-roman-plecare-din-tara/, adăugând că a avut şapte vaci cu lapte, porci şi păsări.

Omul a vândut tot şi luna aceasta, după data de 15, va pleca la muncă în Germania. În privinţa motivelor care l-au determinat să facă acest pas, fermierul pomeneşte de samsari.

„În momentul în care am văzut samsarii că au venit la poarta mea, la uşa grajdului meu şi îmi fac ei preţul la munca mea, mă uitam spre soare: chiar aşa de rău poate să fie?”, a explicat Ioan Bocşa.

Probleme mai mari de la an la an

Cu fiecare an care trecea, problemele fermierului creşteau. Astfel, i s-a tăiat cota de lapte, subvenţiile s-au diminuat şi, culmea, atunci când s-a dezvoltat şi avea tot ce îi trebuia a ajuns într-un colaps financiar, într-un circuit închis de ajunsese să dea laptele la porci.

Plecarea în Germania nu este un motiv de bucurie. Omul are sufletul greu şi spune că îşi iubeşte ţara, că a vrut să facă aici ceva dar, din păcate, nu s-a putut.

Deşi în Germania va câştiga 1800 de euro pe lună, fermierul spune că nu pleacă pentru bani, ci pentru că nu mai suportă. Şi nu e doar problema cu samsarii, ci precizează că ţăranul român are numai de suferit. În acest sens, el îşi aminteşte că atunci când a accesat fondurile europene mergea de la Abrud la Alba Iulia unde i se spunea că îi trebuie o adeverinţă.

„Mă întorceam, luam adeverinţa, iar 80 de kilometri pe drum, apoi îmi cereau altceva. Stăteam noaptea pe marginea patului şi mă gândeam că nu se poate aşa ceva, nu e normal ce trăiesc şi cât muncesc”, a explicat acesta.

Povestea lui Ioan Bocşa nu este singulară. Şi aceasta fiindcă sunt numeroase cazurile fermierilor tineri care au ales să plece din ţară, să lase animalele şi pământul pentru a-şi face un rost peste hotare. Ei aşteaptă vremuri mai bune, când fermierul român nu va mai fi batjocorit de sistemul birocratic şi de funcţionari.