BUCUREȘTI, 12 nov - Sputnik. Cei doi lideri au schimbat între ei câteva cuvinte și au căzut de acord ”dialogul este necesar”, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitry Peskov, citat de RIA Novosti.
Potrivit lui, întâi de toate va fi discutat Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare.
Putin și Trump s-au întâlnit în ajun, la Paris în marja manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial.
Cu câteva ore în urmă, ofițerul de presă al președinției americane, Sarah Sanders, a declarat că liderul de la Casa Albă ”a avut o discuție foarte bună și productivă” cu Vladimir Putin, Emmanuel Macron, Angela Merkel și alți lideri mondiali.
Au fost dezbătute subiecte precum Acordul nuclear, Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, comerțul, sancțiunile, situația din Siria, Arabia Saudită, Afganistanul, China și Coreea de Nord.
Ieri, președintele rus a calificat discuția cu omologul său american drept ”una bună”.
Putin și Trump se vor întâlni la Summitul G20 în Argentina, programat pentru 30 noiembrie - 1 decembrie.