BUCUREȘTI, 8 nov – Sputnik. Un potențial război între Rusia și SUA ar putea începe cu utilizarea armelor obișnuite, iar peste ceva timp – de la câteva zile până la câteva luni și mai mult – vor fi puse în aplicare armele nucleare, afirmă expertul militar, doctor în științe militare, Konstantin Sivkov, într-un articol publicat în „Voenno Promyshlennyi kurier”.
În opinia lui, semnul care va indica asupra faptului că SUA vor fi gata de un atac va deveni rechemarea ambasadorului și colaboratorilor misiunii diplomatice. De asemenea, la frontierele Rusiei vor fi desfășurate trupe sub pretextul unor exerciții militare și vor fi create grupări ofensive ale forțelor navale în regiunile care permit aplicarea unor lovituri asupra teritoriului țării.
Astfel de acțiuni ale agresorul, în opinia expertului, vor permite Rusiei să ia măsuri anticipate, cum ar fi, efectuarea unei lovituri preventive cu arme non-nucleare asupra zonelor care găzduiesc rachete balistice și de croazieră îndreptate spre Rusia. Pentru realizarea acestei sarcini Moscova va utiliza sistemele “Kalibr”, „H-101” și „Kinjal”.
În afara de aceasta, în legătură cu ieșirea SUA din Tratatului privind forțele nucleare intermediare (INF) autorul propune extinderea, dezvoltarea și transmiterea în dotarea armatei a rachetelor balistice cu focoase nucleare, pentru a extinde potențialul reținerii nucleare. Potrivit expertului, proiectele dezvoltate de sovietici ar permite construcția rapidă a unor arme cu cheltuieli minime.
În ultimii ani, Moscova și Washingtonul se acuză reciproc de încălcarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare. Rusia a declarat în mai multe rânduri că respectă toate prevederile acordului. Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a menționat că Moscova are mai multe întrebări serioase față de SUA în legătură cu respectarea INF de către americani. În special, Moscova indică asupra faptului că Statele Unite desfășoară pe uscat – la baza militară din România, precum și în Polonia, sisteme capabile să lanseze rachetele de tip „Tomahawk”, ceea ce este interzis de INF. De asemenea, partea rusă atrage atenția asupra faptului că SUA dezvoltă drone ofensive, finanțează cercetări pentru crearea unor rachete de croazieră cu bazare terestră.