BUCUREȘTI, 7 nov - Sputnik, Evan Răutu. Victorie majoră pentru republicanii lui Donald Trump la Senat – asta indică până acum rezultatele și exit poll-urile în urma alegerilor legislative parţiale şi regionale din SUA. În schimb, în Camera Reprezentanților, succesul democraților este ca și asigurat.
Donald Trump obține și o victorie personală – fiind, de la Richard Nixon, primul președinte a cărui personalitate domină toată scena electorală, alegerile fiind sub semnul ”pentru sau contra lui Donald Trump” – este opinia analistului Sputnik Dragoș Dumitriu.
”În aceste condiții, chiar dacă democrații ar avea voturile necesare pentru a bloca unele mari proiecte al lui Trump în Camera inferioară, președintele are suficientă putere de promovare pentru a cere susținere publică pentru ele”, consideră Dragoș Dumitriu.
De altfel, Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe și posibil nou ambasador la ONU, a transmis că Administrația președintelui american Donald Trump este optimistă în privința rezultatului alegerilor.
Sanders a subliniat exact aportul susținerii personale a lui Trump pentru unele victorii, menționând în acest sens cea a lui Mike Braun în Indiana și a lui Andy Kerr, în Kentucky.
Alegerile au fost mai mult un spectacol de partea democraților, spune Dragoș Dumitriu, ”s-au bazat pe artiști celebri, adică pe emoție – Trump a avut ca argument cifrele reale ale creșterii economice”.
”Până acum a fost o noapte bună pentru președinte, dar mai urmează multe ore”, a declarat Sarah Sanders. ”Suntem mulțumiți până acum, totuși va fi o noapte lungă - probabil și o dimineață”.
De menționat că, în cazul unei preconizate victorii, democrații preiau după opt ani controlul în Camera Reprezentanților.
”Așa cum spuneam, Trump câștigă chiar și dacă are controlul unei singure camera a Congresului”, conchide Dragoș Dumitriu. ”America s-a schimbat, e suficient să vezi reacțiile cetățenilor la propaganda războiului, a NATO. S-au săturat, americanii vor bunăstare, crește economică, nu aberații războinice”.
Dacă Trump ar fi putut avea un discurs ca al lui Nixon, republicanii câștigau detașat, consideră Dumitriu – dar ”mașina de propagandă, care îl sabotează pe președinte și pacea mondială, chiar de la instalarea lui Trump este încă prea puternică”. Asupra lui Trump s-ar fi lansat alte acuzații absurde, ar fi fost sabotat și mai tare. Trump nu putea risca, spune analistul Sputnik.